La inițiativa conducerii din „Ștefan cel Mare”, glorii ale clubului fondat în 1948 ce au îmbrăcat tricoul alb-roșu și au făcut istorie pentru Dinamo au fost astăzi, 27 mai, la Săftica pentru a vorbi cu fotbaliștii dinamoviști înaintea returului cu Universitatea Cluj.
Ionel „Oneață” Augustin, Costel Orac, Lică Movilă sau Marin Dragnea, componenți au unor generații care au adus trofee în „Groapă” și s-au luat la trântă cu mai marii Europei, au fost prezenți fizic în cantonamentul „câinilor”. Aceștia i-au încurajat pe băieți și, în particular, au purtat discuții cu Cosmin Matei sau Gabriel Torje, lideri din actualul vestiar, conform surselor Playsport.ro.
Mai mult, „Fălcosul” Ioan Andone, fost fotbalist și antrenor la Dinamo, a intrat în contact cu băieții printr-un apel video online și i-a îmbărbătat pe aceștia înaintea unui meci egal cu istoria de 74 de ani a clubului.
Dinamo a vândut peste 13.000 de bilete pentru meciul retur cu „U” Cluj. Partida se va juca cu casa închisă întrucât toate biletele puse la vânzare au fost epuizate exclusiv online, pe când casele de bilete nu vor mai fi deschise.
Conform ProSport, în cantonamentul de la Săftica a fost chemat și un preot pentru o slujbă cu două zile înainte de meciul decisiv cu „Șepcile Roșii”.
După cum Playsport.ro a anunțat în urmă cu o săptămână, elevii lui Dusan Uhrin jr. au o primă de 75.000 de euro pentru a evita prima retrogradare din istoria clubului.
La această cifră au contribuit cei mai importanți oameni care au susținut financiar Dinamo în ultima perioadă: Programul DDB, Marian Iuhasz, membru elite în DDB, Gheorghe „Tata” Nițu, Claudiu Ciolan, șeful clinicii Smile Center, Nicolae Badea, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners SPRL, dar și un nume-surpriză: Claudiu Florică.
Cu doar trei zile înainte de returul cu Universitatea Cluj, partidă decisivă care începe de la scorul de 2-0 în favoarea „studenților”, liderii programului DDB au transmis un mail membrilor aflați în programul socios prin care au anunțat că își doresc să suplimenteze prima promisă jucătorilor.
Fanii-acționari doresc să suplimenteze prima și, în acest sens, suporterii încearcă să ridice potul.
„În această luptă, împreună cu liderii zonali de grupuri DDB și PCH, am decis ca toate sumele care se strâng din biletele virtuale pentru acest meci, să fie virate apoi către jucători sub formă de primă pentru salvare. Cei de la Universitatea Cluj oferă 150.000 euro pentru jucătorii lor, în caz de promovare. Noi avem până acum disponibili 75.000 euro, la care vom adăuga suma strânsă din vânzarea biletelor virtuale.”