EXCLUSIV.  Gică Craioveanu evaluează șansele Universității Craiova la titlu înaintea “șocului” cu FCSB: “Ne-am dezlănțuit, dar altceva mă pune pe gânduri!”

Gabriel Berceanu 06.05.2022, 13:38
EXCLUSIV.  Gică Craioveanu evaluează șansele Universității Craiova la titlu înaintea “șocului” cu FCSB: “Ne-am dezlănțuit, dar altceva mă pune pe gânduri!”

De numele lui Gheorghe Craioveanu se leagă atât ultimul titlu de campioană al Craiovei, cucerit în 1991, cât și ultimul titlu de golgheter în prima ligă pe care l-a obținut un jucător al Universității, se întâmpla în 1995!

Acum, când Universitatea a reintrat în calculele pentru locul 1 ale ultimelor etape, Gică Craioveanu realizează o avancronică exlusiv pentru Playsport a șanselor reale la titlu. Și vorbește deschis despre avantajele și dezavantajele oltenilor în ceea ce se anunță finalul unei primăveri de totul sau nimic, alb-albaștrii fiind și în semifinalele Cupei României! 

“Relațiile din lot, valul de formă și descătușarea ofensivă”

Când vine vorba de plusuri, pentru că inima nu-l lasă să nu înceapă cu dreptul discuția, Craioveanu analizează atent situația echipei lui Reghecampf și dezvăluie, cu argumente, pe ce se bazează Știința în cursa ei.

“Marele nostru atu e forma de azi, valul acesta pe care ne-am urcat printr-o serie formidabilă de rezultate recente. În fotbal, starea asta pozitivă poate fi esențială, mai ales în momente-cheie! Apoi, am învins de curând și CFR Cluj, și FCSB. Asta nu se uită în plan mental.

Ar mai fi alte două lucruri care sunt de partea noastră, cred eu: relațiile foarte bune dintre jucători, dincolo de cele de joc, faptul că au devenit prieteni, e o atmosferă bună în lot. Și, poate determinant, descătușarea ofensivă! Ne-am dezlănțuit, marcăm des 2-3 goluri pe meci. Iar golurile îți dau încredere și forță, o știu bine”

Iar ca tabloul optimist să fie complet, fostul atacant privește puțin spre parcursul de ansamblu al Craiovei, mergând chiar mai departe de forma pe care o dau concret rezultatele:

“E foarte posibil să conteze mult, acum, pe final, și postura în care a ajuns Universitatea. Noi am venit din zona în care mai toți credeau că titlul de campioană e pierdut.

Sunt mulți din afara clubului care nici acum nu îndrăznesc să creadă. Ori, asta poate să ne dea efectul pozitiv. Crescând în joc, să și surprindem din postura de out-sideri, considerați așa de ceilalți”.

“Nu mă interesează campioana, dacă nu e Universitatea!”

Cu clasamentul în față, Craiova are însă șansa a treia. Și situația pare și mai complicată când te gândești că oltenii sunt singura echipă din cele trei aflate în cursa pentru titlu care joacă pe două planuri. Imediat după meciul cu FCSB, pe Reghecampf îl așteaptă returul de semifinala Cupei României cu Sepsi, după 1-2 în Covasna. Și are de apărat trofeul cucerit de Universitatea anul trecut!

“E și mai greu, dar și mai frumos să lupți pe ambele planuri. Însă, oricât de mult ne-ar bucura, trebuie să recunoaștem că ne poate aduce un minus. Noi avem două Cupe câștigate în trecutul apropiat, eu spun că în mod clar trebuie să tragem și la Cupă anul acesta! Doar că mulți dintre suporteri își doresc deja titlu de campioană, e primordial pentru ei, mai ales că am avut satisfacția Cupei în ultima vreme”

Principala îngrijorare pe care o resimte “Grande” vine din capacitatea campioanei en-titre, CFR Cluj, de a conserva foarte bine avantajul. Nu doar în meciuri, ci poate mai ales în clasament.

“CFR Cluj rămâne cam favorita la titlu, să fim corecți. Mă pune pe gânduri faptul că ei știu foarte bine să își apere diferența de puncte, avantajul în clasament. Și asta s-a tot întâmplat. Mai slăbesc ritmul uneori, dar pe termen mediu și lung își revin și nu se mai văd micile căderi. Au un avantaj bun și acum, pe final. Sincer, dacă nu luăm noi titlul, chiar nu mă interesează cine îl ia!”

Următorul golgheter dat Ligii 1? “Pleacă Tănase și devine Markovici!”

Din postura ultimului fotbalist care a ieșit golgheter în Liga 1 în tricoul Științei, Craioveanu îndrăznește chiar și un pronostic pentru viitor, dincolo de miza acestui final de sezon. Și își vede urmașul în Markovici!

“Cred că Marko ar putea să spere la asta, pe viitor. Să devină golgheterul campionatului. Are o nonșalanță care îmi place mult. Nu mai spun de execuții… Zici că acum cade pe jos, dar el o trimite în vinclu! De mult nu am mai văzut așa ceva!

S-a tot vehiculat că va pleca Florin Tănase din Liga 1, iar dacă asta se va întâmpla și îi doresc să se întâmple, pentru că e un fotbalist foarte bun, atunci cred că șansele sunt și mai mari să-l vedem pe Marko devenind cel mai bun marcator!” 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622