EXCLUSIV | Fostul președinte al lui Gaz Metan, Ioan Horoba, e bulversat de prăbușirea Mediașului: ”Un dezastru și o rușine națională! Se va alege praful de club și de baza sportivă”

Justin Gafiuc 16.02.2022, 15:11
EXCLUSIV | Fostul președinte al lui Gaz Metan, Ioan Horoba, e bulversat de prăbușirea Mediașului: ”Un dezastru și o rușine națională! Se va alege praful de club și de baza sportivă”

Dezintegrarea rapidă a lui Gaz Metan nu-l lasă indiferent pe fostul președinte al clubului, Ioan Horoba, care a condus clubul din Mediaș peste un deceniu, în perioada 2008-2019. E intervalul în care echipa a obținut singura sa participare în cupele continentale, ajungând în toamna lui 2011 până în play-off-ul Europa League, unde a fost eliminată de Austria Viena (1-0, 1-3). În tururile anterioare, trupa condusă atunci de Cristi Pustai eliminase Kuopio (Finlanda) și Mainz (Germania). 

Azi pensionar, Horoba vorbește deschis despre căderea Mediașului: ”Nu cunosc situația în detaliu, din interior, nu-mi dau seama ce amestecături sau bătălii politice s-or fi aflat la mijloc, dar e un dezastru! Îmi pare foarte rău ce se întâmplă, fiindcă o parte din suflet mi-a rămas la Gaz Metan. E pur și simplu o rușine națională ca două mari companii, precum Romgaz și Transgaz, să nu poată susține clubul. În perioada când am activat acolo, erau directori localnici, mai legați de glie, pe urmă au venit probabil alții mai indiferenți la soarta fotbalului”.

”Facilități formidabile! Vor deveni o ruină!”

El rememorează faptul că ”am trecut printr-o perioadă nefastă și când am venit la club. Abia se terminase un control asupra tuturor contractelor pe ultimii cinci ani. Erau vechile convenții civile, pe care ANAF le-a asimilat contractelor de muncă, s-au calculat taxe suplimentare, iar cu procesele ne-am tot întins opt-nouă ani. Am dus în cârcă vreo opt milioane de euro, care s-au transformat în 12 milioane de euro prin penalități. Am lungit-o până când am ajuns la unica soluție posibilă, insolvența, din care am simțit că va fi dificil să mai scot Gazul”.

L-a recomandat pentru succesiune pe Ioan Mărginean: ”A dovedit că a făcut o treabă bună, fiindcă a scos clubul din insolvență”. Horoba mai punctează că ”la Mediaș am ridicat poate cel mai bun complex sportiv din țară, fiindcă baza e una formidabilă: hotel de patru stele, restaurant, teren dublu de iarbă, altul sintetic de dimensiuni regulamentare, bazin semiolimpic, centru de recuperare, pistă de tartan. Toate se află în același loc, adică niște facilități extraordinare. Se va duce însă totul de râpă. Se va alege praful și de club, și de stadion. Va deveni o ruină”.

”Nu văd de unde să scoată trei milioane de euro”

”Mă tem că Gazul va dispărea complet de pe orbita fotbalului, pentru că nu văd de unde vor putea scoate trei milioane de euro ca să salveze situația. Din ce am citit în presă, asta e datoria la zi”, a mai declarat Horoba. Pe plan intern, el și-a trecut în CV cu Gaz Metan și o retrogradare (2015), și o promovare în L1 (2016). 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622