Florin Răducioiu, marele atacant al „Generației de Aur”, împliniește astăzi 51 de ani. Într-un interviu acordat exclusiv pentru PlaySport.ro, el a rememorat câteva dintre cele mai importante momente ale carierei. De la visul de a marca la Mondiale, la a îmbraca tricoul mareului Rodion Cămătaru și până la retragerea din echipa națională a României, o decizie „pripită”, după cum el a descris-o, care îl urmărește inclusiv la a 51-a aniversare.
Florin Răducioiu este, cu siguranță, unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-a avut echipa națională de fotbal a României. În doar 40 de meciuri pentru „tricolori”, Răducioiu a reușit să înscrie 21 de goluri.
Debutul lui Răducioiu la echipa națională era marcat pe 25 aprilie 1990, sub comanda lui Emeric Ienei, la doar 20 de ani și 39 de zile. Se întâmpla într-un amical Israel – România, când selecționata pregătită de Emeric Ienei se impunea cu 4-1.
Încă de atunci, Florin Răducioiu avea un obiectiv clar fixat: să înscrie pentru România la un campionat Mondial. Prezent pentru prima oară la un turneu final, la Cupa Mondială din 1990 (Italia), Răducioiu nu a reușit să își îndeplinească visul. El a evoluat pe rând cu URSS și Camerun, în grupă, și cu Irlanda în optimi, însă fără să marcheze vreun gol. România era învinsă de Irlanda la loviturile de departajare, iar visul lui Răducioiu se amâna cu patru ani.
Și nu a dat unul, a dat patru. Patru goluri la cel mai frumos Mondial pe care și-l amintește România și la 27 de ani distanță. În 1994, Florin Răducioiu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai „Generației de Aur”. Alături de Gică Hagi, Gică Popescu sau Dan Petrescu, reușea să ajungă până în sferturile Campionatului Mondial din SUA.
Răducioiu își făcea simțită prezența în ofensiva „Generației de Aur” încă de la meciul de debut din grupă. El a reușit să înscrie o dublă în fața Columbiei și își vedea visul împlinit.
Visul meu de mic a fost să dau gol la Mondiale. Țin minte că devenisem și eu flăcău și asta era mai important pentru mine decât sărutul unei fete. Iar când s-a întâmplat, când am dat golul, am avut emoții pe care nici că le-am mai simțit vreodată de atunci. Și acum mi se golește stomacul când mă gândesc”, a dezvăluit cu emoție, Florin Răducioiu, pentru PlaySport.ro.
Bucuria din ’94 nu s-a terminat în fața Columbiei. România a avut un parcurs foarte bun în grupă și a învins SUA la ea acasă, reușind să se califice, pentru a doua oară la rând, în optimile Cupei Mondiale.
În optimi, România o întâlnea pe măreața Argentina, căreia îi lipsea „diamantul” Maradona, suspendat din cauza unui test anti-doping. Răducioiu a privit de pe bancă acea partidă minunată, la finalul căreia România se impunea cu 3-2 și se califica în sferturi, unde urma să întâlnească Suedia.
Partida cu Suedia rămâne, cel mai probabil, o amintire grea pentru toți „tricolorii” din „Generația de Aur”. Florin Răducioiu se remarca atunci cu alte două goluri uriașe, însă nu a fost de ajuns pentru a ajunge în semifinalele Campionatului Mondial. Partida s-a terminat 2-2 după 120 de minute și Suedia s-a impus la loviturile de departajare.
Pentru atacantul care marca patru goluri la Mondialul din SUA, cariera la nivel de echipă națională urma să ia o turnură neașteptată. Pentru „tricolori” a urmat Campionatul European din 1996, din Anglia, care a marcat un eșec usturător al „Generației de Aur”. România a ieșit dintr-o grupă cu Franța, Bulgaria și Spania, fără să obțină vreo victorie.
Florin Răducioiu a marcat la ultima partidă, cu Spania, însă România a fost învinsă cu 2-1.
Imediat după acel turneu final, din cauza unor înțelegeri cu staff-ul tehnic, Florin Răducioiu s-a retras de la echipa națională. La 25 de ani distanță, el recunoaște că a greșit atunci și a luat o decizie „pripită”. E cel mai mare regret din cariera lui Florin Răducioiu, după cum ne-a spus chiar el.
Cel mai mare regret e că am luat, cândva, decizia pripită de a mă retrage de la națională. Trebuia să cântăresc mai mult lucrurile și să nu iau decizii pripite. Ăsta este un mare of al meu”, a spus Florin Răducioiu.
La Euro 1996, la fel ca la Mondialul din ’94, selecționer al echipei naționale era Anghel Iordănescu.
Florin Răducioiu a fost crescut de juniorii lui Dinamo, iar la echipa mare a evoluat din 1985 până în 1990, când s-a transferat în Italia, la Bari.
Cea mai frumoasă amintire a lui Răducioiu din cariera de fotbalist îl are în prim-plan pe marele Rodion Cămătaru. Răducioiu își aduce aminte cu plăcere de vremea când a preluat tricoul cu numărul 9 la Dinamo.
Atunci când eram la Dinamo, iar Mircea Lucescu m-a băgat în teren în locul lui Cămătaru și, Cămătaru, simbolic, mi-a predat tricoul cu numărul 9. Ajunsesem eu să port numărul 9. Tricoul marelui Cămătaru. Doamne, ce mândru mă simțeam”, a spus fostul mare internațional.
Momentul neplăcut al carierei lui Florin Răducioiu este incidentul în care a fost implicat la partida Dinamo 0-1 Anderlecht. Antrenor al „câinilor” era Mircea Lucescu, iar Dinamo se lupta pentru o finală în Cupa Cupelor.
Anderlecht s-a impus cu o dublă victorie, scor 1-0, și a eliminat Dinamo din semifinale.
La partida de la București, disputată pe Stadionul „23 august”, pe 18 aprilie 1990, Florin Răducioiu vedea cartonașul roșu în minutul 85. El a fost eliminat de centralul John Blankenstein, după ce a sărit la bătaie cu un adversar și a protestat la adresa arbitrului.
Răducioiu s-a ales atunci cu cinci etape de suspendare.
Cel mai urât a fost momentul din meciul cu Anderleht, în care am ratat foarte mult, iar pe deasupra am fost nedreptățit de arbitru, care mi-a dat cartonaș roșu. M-am enervat rău, m-am dus spre el și l-am îmbrâncit. Nea Mircea a intrat pe teren și mi-a dat o palmă peste ceafă, m-a certat rău și mi-a explicat că un fotbalist de clasă nu face asa ceva niciodată. Se controlează. Acea palmă părintească m-a făcut să mi fie o rușine de îmi venea să intru în pământ. Mai apoi, lui îi trecuse supărarea pe mine, iar eu tot rușinat eram”, a spus Florin Răducioiu.
De-a lungul carierei, Florin Răducioiu a evoluat la echipe de club ca Dinamo, Bari, Verona, Brescia, AC Milan, Espanyol, West Ham, Stuttgart, Monaco și Creteil.
În 1994, el a făcut parte din echipa lui AC Milan care reușea să cucerească trofeul UEFA Champions League. Alături de milanezi, el a mai câștigat un titlu și o Supercupă în Italia.