Lorena Balaci, fiica fostei mari legende a fotbalului din Bănie, Ilie Balaci, s-a întors recent de la un puternic turneu de juniori organizat în Olanda, unde a participat cu grupa de 2009 a clubului Daco-Getica, la care îndeplinește funcția de secretat general. Lorena ne-a mărurisit că a trăit experiența vieții sale la Eindhoven, unde a debutat ca arbitru.
”A fost o organizare senzațională. Iar eu m-am întors de acolo cu o experiență de povestit nepoților. Turneul era organizat concomitent pe șase terenuri de iarbă, cu șase centrali. Tușierii trebuiau să facă parte din staff-ul fiecărei echipe. La noi în delegație mai era doar Cristian Câmpeanu, care e antrenor. Pot spune că am trăit experiența vieții mele. În timp ce stăteam eu și așteptam să înceapă meciul nostru, centralul îmi întinde fanionul, ca trebuie să arbitrez. Poate nu aș fi făcut asta dacă eram în România, dar acolo lumea era extrem de civilizată”, a declarat fiica lui Ilie Balaci pentru PlaySport.ro
Experiența trăită de Lorena în Olanda a determinat-o să ia și o decizie radicală în ceea ce privește participarea sa ca spectator la orice meci de fotbal. Totodată, aceasta ne-a destăinuit și ce eforturi a făcut ca să fie la înălțime:
Din acel moment, am zis că niciodată în viața mea nu o să mai comentez arbitrajul. Să vezi ce bine semnalizam la offsaid. Am alergat, să nu ratez fazele, a fost o experiență de viață unică. În trening am stat tot timpul, cu semnele clubului, ne-am prezentat frumos. Dacă m-au înjurat în olandeză, e problema lor. Bine că nu înțelegeam. Eu mă consider nevinovată, pentru că am semnalizat corect”.
Promovarea echipei de juniori în vârstă de doar 17 ani în liga a patra constituie o performanță deosebită pentru clubul condus de Lorena, motiv pentru care aceasta intenționează să organizeze ceva special pentru a marca acest eveniment. ”Acești juniori beneficiază de program de meciuri ca la echipa mare, vor juca pe terenul central de iarbă, care nu a mai fost folosit până acum”, ne-a mai spus fiica regretatului Ilie Balaci.
Lorena Balaci s-a declarat impresionată de condițiile întâlnite în Olanda, cu ocazia turneului de la Eindhoven.
Părinții nu scoteau o vorbă, ei doar se uitau. Să nu mai vorbesc despre nivelul valoric foarte ridicat la această vârstă. Suntem mult în urmă”, a concluzionat aceasta. Lorena ne-a mai spus că echipa de juniori a clubului olandez a fost invitată și va veni în România, la iarnă.
”I-am invitat pe cheltuiala noastră, noi le vom plăti totul, inclusiv transportul”, a adăugat Lorena. Aceasta nu ne-a ascuns nici faptul că este mândră de fiul său cel mic, Atanas, care la doar 17 ani joacă la echipa a doua a Universității Craiova și este un atacant de mare perspectivă.