Marea surpriză a sezonului 2020-2021 în Liga I a fost, fără îndoială, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Echipa lui Leo Grozavu a reușit, în premieră, să prindă un loc de cupele europene și se pregătește pentru marele debut în bătăliile continentale. Această perioadă a fost una agitată pentru roș-albi, însă exodul de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe a fost explicat de Cornel Șfaițer.
Managerul prim divizionarei a dezvăluit ce planuri are echipa din Covasna în viitorul sezon competițional, dar și obiectivele pe termen lung. Într-un interviu exclusiv pentru Playsport, Cornel Șfaițer a explicat cauzele plecărilor masive, dar și strategia conducerii pentru următoarea perioadă.
Nu aș zice că e agitație. Dimpotrivă. La Sfântu Gheorghe a fost mereu liniște. Așa este și acum. Sunt cu băieții la antrenament. Ne pregătim, ne vedem de planurile noastre.
Avem obiective îndrăznețe, dar realizabile. În primul rând, bate la ușă Conference League. Debutăm aici și cu siguranță vor exista emoții pentru toată lumea. Începând cu organizarea meciurilor și până la rezultat. Sper însă că vom trece cu brio de acest examen.
Una e teoria, alta e practica. Avem câteva precedente, care-mi confirmă afirmația. Pe hârtie, echipele din România sunt mai valoroase, dar gândiți-vă cât de mult s-au chinuit reprezentantele noastre în Europa anii trecuți. Echipele din țările considerate mai slabe din punct de vedere fotbalistic s-au dovedit a fi rivale puternice.
Eu așa zic, dar se pot întâmpla lucruri neprevăzute. Noi ne dorim să mergem mai departe, dar Europa e altceva, indiferent de numele adversarei.
Oricând riști în sportul ăsta, dar nu am luat decizii pripite, credeți-mă! Ne-am consultat cu toții și am luat hotărârile corecte, credem noi. Aparent, am rămas cu o mare gaură în lot, dar să știți că nu este așa. Sepsi OSK și-a păstrat jucătorii de care a avut nevoie. Structura echipei, coloana a rămas. Sunt puține plecări neprogramate. Acolo sperăm să completăm cu fotbaliști la fel de valoroși.
Domnule, cel mai important lucru în fotbalul românesc este stabilitatea financiară. La noi e liniște din acest punct de vedere. Cred că suntem printre puținele echipe din țară care se pot mândri cu asta. Nu ne comparăm, din punct de vedere al bugetului, cu formațiile de pe primele locuri. Aș putea spune că mai sunt echipe clasate sub noi cu un buget mai mare. În schimb, noi oferim siguranță.
Vom face transferurile de care avem nevoie. De-acum nu mai putem să ne propunem lucruri mici, chiar dacă am promovat doar de 5 ani. Principalul nostru țel este prezența în play-off-ul sezonului viitor. În Europa, ne dorim un parcurs cât mai lung.
E greu să te lupți cu echipele bogate din campionat. E adevărat că fotbalul oferă mereu surprize. Nu putem vorbi despre titlul național, dar în viitor lucrurile se pot schimba. Dacă vom putea lupta pentru locul 1, o vom face fără menajamente.
Nu am reinventat nimic. Pe Leo îl cunosc foarte bine. Este un antrenor foarte bun. A avut doar creditul nostru, al conducerii, iar rezultatele s-au văzut la final de campionat.
Domnule, metodele lui se văd în rezultate. Ce spun unii și alții, nu mă interesează. E un antrenor care a demonstrat. Asta e menirea meseriei pe care o practică, să obțină rezultate. Că metodode învechite, că nu mai știu ce… Astea-s povești. Leo Grozavu este omul potrivit pentru noi și se bucură de tot creditul de care are nevoie.
Noi ne dorim să nu ardem etape, să facem lucrurile corect. Eu zic că sunt premise ca Sfântu Gheorghe să devină un oraș important pe harta fotbalului românesc. Aeroportul din Brașov va fi un mare avantaj pentru noi. O să vedeți, se vor întâmpla lucruri frumoase aici.