EXCLUSIV. Dinamo prin ochii lui George Blay: cum îl descrie pe Mircea Rednic, ce a însemnat episodul Lazio și caracterizările lui Ștefan Radu sau Cosmin Moți. „Spune-mi, te rog, Dinamo chiar a retrogradat?”

„Am plecat definitiv din țară. Nu m-am mai întors”

Salut, George Blay. Ce faci în acest moment? Cum mai ești?

Sunt bine. Pentru moment, nu mai joc, dar sunt ok. Am niște licențe, dar încă nu m-am hotărât să încerc o carieră în antrenorat.

Lumea îți spunea „Georgică”. Îți mai amintești cine ți-a zis așa?

Nu. Și nici nu știam ce înseamnă. Mulți mă strigau așa, astfel a trebuit să accept. Nu m-am putut opune (n.r. – râde).

De când nu ai mai fost în România?

Când am plecat, am făcut-o definitiv. Nu am mai venit de atunci. 2011, după ce am încheiat contractul cu Unirea Urziceni.

Mai știi cuvinte în română?

Normal. Sunt destule pe care mi le amintesc, mai ales înjurăturile (n.r. – râde). Primele cuvinte învățate au fost „Ce faci?”

„Niciodată nu am regretat că am venit în România”

Mergem acum spre cariera din Liga 1, implicit Dinamo. Cine te-a adus în „Ștefan cel Mare”?

„Ciobi” (n.r. – Liviu Ciobotariu) și Cornel Teodorescu (n.r. – agent). Prin ei am ajuns aici. Cu Ciobotariu am fost coleg în Belgia, la Standard Liege.

România a fost ceva nou pentru tine. Ce așteptări aveai vizavi de acest campionat?

Da, într-adevăr, a fost ceva nou pentru mine. Nu mai fusesem în Europa de Est până atunci. A fost o experiență foarte bună, niciodată nu am regretat că am venit aici. Și am stat ceva.

Ciobi jucase înainte la Dinamo. Știai ceva de această echipă înainte să semnezi?

Câte puțin. Khalid Fouhami, cel care a jucat la Dinamo (n.r. – 1998-2000), portarul marocan, de asemenea, a fost și el la Standard Liege când eram și eu în Belgia. A fost la Dinamo înaintea mea, deci auzisem de el, dar și de trei echipe românești: Dinamo, Rapid și Steaua.

„Îi sunt recunoscător lui Mircea Rednic pentru tot ce-a făcut pentru mine. Și ca antrenor, și ca om”

Ai jucat 31 din 34 de meciuri în sezonul cu titlul. Ce amintiri ai?

Cred că a fost unul dintre cele mai bune sezoane din cariera mea. A fost un an consistent. Cum ai zis, 31 din 34. Au fost și meciuri în care antrenorul Mircea Rednic îmi zicea că ar trebui să mă odihnesc, câteodată, dar nu.

Vorbind de Mircea Rednic, el a mai fost la Dinamo după, încă de patru ori. Cum l-ai descrie?

Sunt foarte recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Pe lângă fotbal, este o persoană foarte bună și, cu acest prilej, vreau să-i mulțumesc pentru tot. E unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat în cariera mea. Pe teren, face ce știe el mai bine, adică este un antrenor care dorește să câștige. În afara acestuia, e foarte prietenos. Mereu a fost cu picioarele pe pământ și mi-a plăcut că este genul de antrenor care pune accent pe disciplină. De multe ori, chiar și la antrenamente, se mai băga cu noi. A fost o plăcere să lucrez cu el.

Ai menționat că Europa de Est a fost o experiență nouă. A fost greu să te adaptezi la noi?

La început a fost foarte dificil, fiind atât de departe de familia mea. Nu prea aveam unde să ies, nu mergeam departe de București, mă simțeam singur, dar punând în balanță, a fost o experiență frumoasă, cum am zis. Totuși, coechipierii mă tratau foarte frumos. Cu Ionel Dănciulescu și Adrian Cristea mă înțelegeam mai bine. Vorbeam foarte mult, plus Mircea Rednic, care vorbea franceză.

Te-au speriat zăpada, clima?

Nu chiar. Zăpadă mai văzusem înainte să vin în România. Totuși, era foarte frig în țara voastră iarna. Vara, foarte cald, iarna, foarte frig.

„Nu știu managementul echipei, dar noi, jucătorii, am dat totul să ne calificăm cu Lazio. Îți promit că nu a fost blat!”

3 sezoane la Dinamo. Ai prins ultima perioadă bună pentru Dinamo. O să vorbim de câteva evenimente din acea vreme. Primul este meciul din calificări cu Lazio. Și astăzi, după 15 ani, există voci care menționează că a fost blat. Cum s-a simțit la nivelul gazonului?

Imposibil. Nu s-a pus problema de așa ceva, e prima oară când aud. Îți promit! Meciul a fost important, dar și cu presiune pentru noi. Totuși, Vali Năstase, fundașul central, din ce-mi amintesc nu era la 100% din capacitate. Mircea Rednic se gândea să mă joace pe mine central sau pe Adrian Ropotan. Totuși, nu pot vorbi pentru nimeni, dar eu am simțit că nu e 100% pentru acel meci. Dar, repet, în acel meci, nimeni n-a trântit meciul.

Vali Năstase a făcut un penalty în repriza secundă.

Mi-amintesc, da. Fusese accidentat înainte, deci nu cred că era apt 100%. Antrenorul a vrut să-l bage, dar asta e, se întâmplă să faci și astfel de greșeli. Dacă am fi trecut de Lazio, am fi mers în Champions League. Primeam bani, cu toții doream să mergem acolo. Nu știu din punctul de vedere al managementului, dar pe teren, noi am dat totul pentru a ne califica. Nu jucau cei din conducere, ci jucătorii. Din ce-am văzut pe teren sau în jurul partidei, eu nu cred că a fost aranjat. Am pierdut, am avut un avantaj enorm, dar asta a fost.

„Toți oponenții europeni au fost dificili, chiar și cei din preliminariile Cupei UEFA”

Ați pierdut în preliminariile UEFA Champions League, v-ați dus în Cupa UEFA. Beșiktaș, Bayer Leverkusen, Tottenham, Benfica. Câteva nume.

Da, au fost ceva meciuri. A fost greu cu Benfica, dar și în deplasare, în Anglia, cu Tottenham. Cu englezii am fost accidentat. Toate, însă, chiar și cele din preliminarii au fost grele. Mi-aduc aminte dubla cu Beitar Jerusalim, s-a jucat în tururile preliminare, dar a fost un oponent dificil. A fost o performanță că am trecut de grupe. Mi-aduc aminte că în meciul cu Tottenham, deși n-am jucat, ne-au dominat clar. Au fost niște atmosfere fantastice, și pe „Da Luz”, și pe „White Hart Lane”.

Și pe stadionul „Dinamo”.

Da, o atmosferă fantastică, dar nu poți compara, fără supărare, cu „White Hart Lane”, de exemplu. Apropo, echipa joacă pe același stadion?

Urmează să fie dărâmat.

Serios? Mi-aș fi dorit ca, atunci când jucam eu, tribunele să fi fost mai apropiate de teren, fără acea pistă de atletism, știi ce zic? Indiferent de echipa cu care jucam, gălăgia făcută de suporteri speria orice adversar. Totuși, acea distanță față de gazon mai reducea din zgomot. Am văzut câteva meciuri sezonul trecut și mi-am dat seama că joacă pe același stadion.

„Spune-mi pe bune. Dinamo chiar a retrogradat? Mă uitam la televizor, jucau cu echipe pe care, pe vremea mea, le băteam lejer iar astăzi pierdeau cu ei”

Da, vor începe să-l demoleze la sfârșitul anului și noul stadion, cel mai probabil, va fi gata în 2024. Tribunele, sigur, vor fi mai apropiate de teren.

Da, cred că e cel mai bine așa. Poate găsesc și o soluție pentru sportivii care se antrenau pe acea pistă de atletism. Dar vreau să te întreb ceva.

Sigur.

Cumva, Dinamo a retrogradat?

Da, în Liga a 2-a, prima oară în peste 70 de ani.

(N.r. – Uimit) Wow.

Te așteptai la așa ceva?

Niciodată! Am mai urmărit echipa. Am un canal românesc la televizor, mai vedeam meciuri. Am văzut că Stoican a fost antrenor, la un moment dat. Am văzut niște meciuri cu niște formații pe care, când jucam eu, le băteam lejer. Acum, când am văzut că îi înving pe cei de la Dinamo, nu mi-a venit să cred. „Nu e de bine” mi-am zis. Am văzut ca Torje mai era la echipă.

„Înțeleg supărarea suporterilor”

Da, dar a plecat și el acum, în vară.

Nu e bine pentru Dinamo. Chiar și după ce am plecat din țară, am zis că nu e bine. Îmi imaginez cum se simt suporterii dinamoviști în acest moment. Am mai urmărit câteva meciuri, am văzut și clasamentul, dar tot nu-mi venea să cred. Ba chiar returul cu „U” Cluj de la baraj l-am văzut. După fluierul final, suporterii voiau să intre pe teren, nu?

Au încercat.

Da. Am fost supărat pentru această performanță negativă.

Cum vezi nivelul fotbalul românesc acum comparând cu vremea ta în Liga 1?

Lucrurile evoluează. Pe vremea mea, erau bani, patronii băgau bani, dar și făceau. Cred că acum, totul, cu social media, cu televizări, e dificil să ascunzi anumite lucruri. Apar prea multe lucruri pe social media.

„Ștefan Radu avea un potențial enorm, putea juca pe două posturi foarte bine. Cosmin Moți, un jucător inteligent, juca cu capul mereu. Nu m-a șocat când a intrat în poartă cu Steaua”

Ai jucat, chiar din primul sezon, cu Ștefan Radu. 16 ani mai târziu, este o legendă pentru Lazio. Te surprinde acest lucru?

Sunt anumiți jucători pe care, după ce îi vezi, realizezi că au potențial enorm. El, de exemplu, putea să joace foarte bine și fundaș stânga, dar și fundaș central. Am fost fericit de fiecare dată când îl vedeam jucând pentru Lazio.

Alt jucător este Cosmin Moți. După Dinamo, s-a dus la Ludogorets, iar în 2013-2014, bulgarii au jucat contra Stelei (n.r. – mă întrerupe).

Am văzut, da, știu despre ce vorbești, despre meci, când a luat portarul lor roșu și el a intrat în poartă. A apărat două penalty-uri. Știi, câteodată, după ce terminam antrenamentul, el mereu își punea mănuși și se băga în poartă. Deci, când am văzut că intră în poartă în meciul cu Steaua, n-am fost șocat deloc. Știam că poate ajuta echipa dintre buturi.

După acel meci, clubul i-a dedicat o mică parte din stadion: Cosmin Moți Stand.

Un fundaș foarte bun. Când am venit la Dinamo, era acel tip de fundaș foarte bun, inteligent, juca cu capul. Când trebuie să joace tare, juca, dar, de cele mai multe ori, juca cu capul.

„Steaua 2-4 Dinamo. E meciul pe care mi-l amintesc perfect”

Mai ții legătura cu cineva?

Nu, din păcate. A trecut foarte mult timp de când am vorbit cu vreunul din foștii mei colegi. Totuși, îl mai văd pe Ionel Dănciulescu la televizor, un fel de analist. După meciurile de UEFA Champions League, mai ales. De asemenea, Bratu am văzut că este antrenor la România U21. Urmăresc România, știu câteva ceva, dar nu foarte multe.

Un vestiar cu greutăți: Niculescu, Dănciulescu, Lobonț etc. Cine te-a impresionat cel mai mult?

Foarte greu de zis. Toți avea calități diverse. Era un timp în care puteam să batem pe oricine, la orice oră. „China” (n.r. – Mărgăritescu), de exemplu, era peste tot pe teren. De asemenea, Dănciulescu, Niculescu, le dădeai jumătate de ocazie și marcau. Erau meciuri în care, chiar dacă eram conduși, nu aveam dubii că nu putem reveni. Abilitatea lui Dănciulescu de a marca, pff, ceva extraordinar. Dădea gol și din foarfecă, îmi amintesc un meci cu Steaua.

De Paște?

Da, exact. Dumnezeul! A fost așa spectaculos. L-aș revedea la nesfârșit.

Dacă ar fi să alegi acum un meci întipărit în memorie, care ar fi?

Acela, clar. Toată lumea zice că o să pierdem, dar i-am bătut chiar la ei acasă. Mi-aduc aminte și acum acel gol, după atâția ani. Cătălin Munteanu, Dănciulescu, Niculescu.

„Am un singur mesaj pentru suporterii lui Dinamo: În viață trebuie să fii la pământ ca să te ridici, după, mai puternic”

O bucurie și pentru suporteri. Ce relație ai avut cu aceștia?

Suporterii au fost așa buni cu mine. Am avut o relație extraordinară cu ei. Și azi îmi mai scriu pe social media, chiar dacă nu sunt așa activ pe Facebook.

Te-ai întâlnit, în Belgia sau Statele Unite, unde stai acum, cu vreun suporter român care să te recunoască?

Da, am o poveste. La un moment dat, mă ocupam de niște apeluri în Statele Unite. Vorbeam cu un tip, i-am menionat numele meu și mă întreabă „Stai așa, ești cel care a jucat la Dinamo?” La început am zis nu. După i-am zis că da. „Cum este posibil?” și a început să vorbească în română (n.r. – râde). Nu știu dacă ținea cu Dinamo, n-am apucat să-l întreb.

Pe final, un mesaj pentru suporterii echipei Dinamo București?

Un mesaj? Hm. Pe moment, știu, toți sunt supărați, chiar și eu, care am plecat de atâta timp. Totuși, am jucat pentru Dinamo și voi ține cu această echipă mereu, chiar dacă este o situație tristă. Am un mesaj pentru ei: În viață, trebuie să fii la pământ ca să te ridici după mai puternic! Liga a 2-a nu este locul lui Dinamo și trebuie să se întoarcă unde le e locul.

• George Blay a jucat la Dinamo, Internațional Curtea de Argeș și Unirea Urziceni în România. A contabilizat 81 de meciuri în prima ligă între 2006 și 2011. A fost om de bază în ultimul titlu ajuns în „Ștefan cel Mare”, stagiunea 2006-2007. Mai mult, ghanezul a participat cu Dinamo și în  grupele Cupei UEFA.
• Ulterior, după ce a plecat din România, a mai jucat fotbal un singur sezon, 2011-2012, la Royal Antwerp. Mai apoi, la 32 de ani, și-a agățat ghetele în cui. Pentru echipa națională a Ghanei, fundașul dreapta a prins 7 meciuri și a marcat un gol între 2000 și 2002.