Dinamo se așterne în prima experiență din istorie în liga secundă. „Câinii” s-au reorganizat administrativ, iar tânărul Vlad Iacob (34 ani) a fost numit administrator special. Cu un nou antrenor, în persoana lui Ovidiu Burcă, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, debutul la „matineu” a adus un succes, 1-0, contra celor de la Progresul Spartac, în prima etapă, partidă disputată în deplasare, pe terenul de la Clinceni.
Mai mult, „câinii” au reușit să atragă și un partener comercial important, este vorba de firma de gambling 888, înțelegere care aduce în bugetul Dinamo 1948 peste 200.000 euro.
Din informațiile PlaySport.ro, noua conducere poartă negocieri și cu alți sponsori care își doresc să aibă brand-ul reprezentat pe tricourile de joc. În acest sens, reporterul PlaySport.ro prezent în tribunele arenei de la Clinceni la debutul dinamoviștilor în liga secundă a observat un detaliu interesant.
Astfel, pe spatele tricourilor îmbrăcate de elevii lui Ovidiu Burcă a fost lăsat un loc liber, poziție care urmează a fi ocupată de un nou partener comercial.
Din informațiile noastre, oficialii Dinamo 1948 se află în tatonări pentru a semna un parteneriat cu firma Regata, care, conform informațiilor furnizate pe site, este lider național în importul și distribuția plăcilor ceramice (gresie și faianță).
Regata, care a fost înființată în anul 1993, a mai colaborat cu un club de fotbal din România. Firma cu sediul la Târgoviște a mai sponsorizat, în trecut, pe Rapid București. Se întâmpla înainte ca vechea societate să intre în faliment.