EXCLUSIV. Dezvăluirile lui Vassaras despre VAR: EAD a amuțit la problemele tehnice și greșelile arbitrilor, LPF s-a trezit după 4 zile dar în… Epoca de Aur! “Admir rezultatul echipei proiectului VAR și aș dori să le mulțumesc pentru contribuția lor continuă în îmbunătățirea sistemului”
Playsport a publicat sâmbătă, 10 septembrie, un interviu exclusiv cu șeful arbitrilor din România, Kyros Vassaras, pe tema VAR, punctul fierbinte al acestui start de sezon. În una din rarele prezențe publice dincolo de conferințele de presă, Vassaras a făcut dezvăluiri spectaculoase despre erorile arbitrilor și despre culisele care au transformat VAR într-o controversă a fotbalului nostru.
Playsport a solicitat în scris, de sâmbătă, reacția Ligii Profesioniste de Fotbal și a companiei eAD, deținătorul de drepturi comerciale și de televizare pentru Superliga, implicată în implementarea VAR. Pentru că informațiile prezentate de Vassaras ar putea contura o situație problematică iar suporterii au nevoie de clarificări. Iar sistemul, de propuneri pentru soluții.
LPF a reacționat cu greu, confirmând principiul de interacțiune “nu sunați, mai ieșim noi din când în când”. Iar eAD tace acum, deși în iulie reacționa printr-un comunicat dur când un antrenor din Superliga declara că “noi avem o variantă ieftină a VAR”.
EAD, caustică la antrenori, mută la Vassaras: V-AR deranja să știe suporterii?
Acum două luni, după partida FC Botoșani – Chindia din Superliga, antrenorul dâmbovițenilor, Adrian Mihalcea, declara: “VAR ar trebui să ne ajute, dar văd că încă sunt probleme. Este o variantă ieftină a VAR-ului la noi”.
La doar o zi după, compania eAD a reacționat cu un comunicat elaborat în dorința de a demonta afirmațiile lui Mihalcea. Dincolo de informațiile prezentate, iată tonul caustic și virulența de atunci:
“Reamintim faptul că eAD a cumpărat mașinile și echipamentele pentru operarea VAR și le mulțumim cluburilor, anticipat, dacă reprezentanții lor nu vor mai comenta pe subiecte despre care nu s-au informat sau pe care nu le stăpânesc suficient de bine. Astfel de declarații nu fac decât să afecteze imaginea competiției, a cluburilor, a LPF și a eAD”
Acum, când președintele CCA, instituție parteneră pentru eAD în implementarea VAR, vine cu o listă amplă de elemente concrete, eAD tace. Cu alte cuvinte, reacționează dur după o declarație a unui antrenor dar tace, fără să confirme și să explice, când vin detalii importante din interior, tocmai din “inima” sistemului VAR.
Lista lui Vassaras și reacțiile LPF
Playsport a solicitat reacția lui Robert Pongracz, vicepreședinte LPF și intitulat “Manager Proiect VAR” într-un comunicat al Ligii din 14 octombrie 2019. Deși Kyros Vassaras specifică în mod clar că a existat o solicitare de poziționare a camerelor iar decizia companiei a fost alta, Liga e “sigură” că de fapt e o dorință pentru viitor ?
• Vassaras: “CCA a solicitat un set-up în care 2 camere poziționate în diagonală să poată monitoriza liniile verticale ale careului… Compania care se ocupă de transmisiune este cea care alege set-up-ul și, în cazul acesta, a decis altceva”
• LPF: “Este clar că mai multe camere înseamnă mai multe unghiuri ce pot ajuta arbitrii din VAR să analizeze situațiile din zona de 16m. Sunt sigur că domnul Vassaras și-a exprimat o dorință pentru viitor, pe care o notăm și o vom analiza cu atenție. Vreau să îi mulțumesc pentru asta. Cu toții din proiect am știut de la început ca vom porni cu ansamblul curent de camere și că în viitor ne vom adapta și îmbunătăți în funcție de feedback-ul primit. Vreau să evidențiez și faptul că toate costurile curente sunt acoperite de către părțile implicate în proiect iar orice cerere de îmbunătățire vine cu costuri suplimentare care trebuie sa fie evaluate în vederea acoperirii acestora. În momentul actual VAR-ul este o investiție care a fost făcută pentru binele jocului și nu pentru un randament rapid. Foloasele implementării vor fi colectate de toată lumea în timp și nu de azi pe mâine”
Pongracz știe. Și există o evoluție.
• Vassaras: “în anumite meciuri unde VAR a solicitat ca reluarea cea mai bună să fie disponibilă în transmisiunea TV dar, din păcate, oamenii nu au putut fi ajutați să înțeleagă motivele deciziei de arbitraj, imaginea nu a fost transferată spre transmisiunea TV”
Știa Liga despre existența unor astfel de situații care prejudiciază suporterii? Și cum se gândește că ar putea influența eliminarea lor?
• LPF: “Știu ca au fost unele situații între VAR și echipa de transmisie. Am participat personal în unele ședințe și vă pot spune că există o evoluție și aici, pentru că transmițătorul are un rol important în livrarea serviciilor VAR, și suntem încântați să beneficiem de profesionalismul lor la fiecare meci”
Problema camerelor: “Primează transmisia tv, VAR se adaptează”
• Vassaras: “Avem 7 camere normale conectate plus o conexiune de la transmisiunea TV… nu avem posibilitatea de a utiliza mai multe camere, ca în alte competiții din Europa” + “Avem o cameră “slow motion”, dar nu avem o cameră “super slow motion” de înaltă calitate. Pentru una ca asta, trebuie să utilizăm conexiune de la alte 2 camere”
Întrebată dacă cele două elemente compun un impediment major în funcționalitatea VAR, care afectează produsul Superliga, LPF, prin vicepreședintele Pongracz, utilizează șabloanele care se vor dovedi o constantă în toate răspunsurile (împreună, evoluție, VAR este un plus), fără a răspunde practic suporterilor!
• LPF: “Împreună cu toate părțile, am decis să pornim cu VAR-ul cu toate conditiile curente pe care le întâlnim azi. Sunt convins că va exista o evoluție în timp, având în vedere că tehnologia VAR evoluează zi de zi. VAR-ul urmează transmisia TV, nu invers. Primează mereu transmisia, iar VAR-ul se adaptează la ce primește de la camerele folosite pentru live. Cred că VAR-ul așa cum este el azi este un plus pentru competiția noastra, fiind eliminate efectele negative ale multor faze controversate”
Soluția “facem o comisie” devine grup de lucru. Care rezolvă fiecare problemă!
Președintele CCA a prezentat în Playsport și alte obstacole tehnice importante:
• “o cameră a fost alocată într-o poziție din care nu putea fi utilizată pentru analiza ofsaidului”
• “Se pierde timp și atunci când operatorul de reluări încearcă să găsească punctul de contact, pentru că frame-urile pe secundă ale camerelor variază”
• “Nu se pot trasa linii 3D pentru ofsaid în mult mai multe meciuri decât m-aș fi așteptat”
• “soft-ul pentru ofsaid pe care îl utilizăm nu e cel mai rapid de pe piață”
• “Când VAR a încercat să identifice pozițiile de ofasid ale jucătorilor, liniile au sărit efectiv și a durat mult timp până să se remedieze pentru un rezultat corect”
Știa oare LPF despre aceste probleme? Robert Pongracz induce iarăși viziunea unui fotbal perfect: “Noi nu le primim direct. Dar toate neregulile sunt soluționate în cadrul echipei de proiect și al respectivului grup de lucru în care toate părțile necesare sunt prezente. Vă putem asigura că se prezintă soluții și fiecare problemă este rezolvată, întrucât am participat la unele discuții personal”.
Un sfert din intervențiile VAR sunt greșite, dar “suntem pe drumul cel bun”
Pe lângă problemele de natură tehnică, Vassaras a vorbit în premieră despre evaluarea arbitrilor VAR, pregătirea și remunerarea lor, indicând și erorile comise, într-un bilanț cu impact major: “Până acum, am avut 16 intervenții VAR în 64 de meciuri. Dintre acestea 16, au fost 4 greșite”.
Am solicitat Ligii să confirme dacă avea cunoștință despre acest raport, câtă vreme el vizează Superliga, singura competiție organizată de LPF. Și să împărtășească publicului cum apreciază impactul acestei realități asupra produsului Superliga.
Răspunsul? Nu știam, mulțumim domnului Vassaras pentru transparență… Nimic despre impact. Și, deja clasicele: îmbunătățim, pas înainte pentru evoluția sănătoasă… Concluzia e fără comentarii: “suntem pe drumul cel bun!”
• “Nu aveam cunoștință, erorile de arbitraj sunt monitorizate de CCA și vreau sa îi mulțumesc domnului Vassaras încă o dată pentru transparența sa în a face publice aceste cifre. El a menționat de asemenea un numar mare de decizii care au fost confirmate de VAR, ceea ce demonstrează că VAR-ul chiar sprijină arbitrul în luarea deciziilor corecte”
• “Referitor la erorile de arbitraj luate de către VAR, am văzut greșeli similare și în alte competiții și este normal să apară astfel de situații în timpul unui proces menit să introducă un sistem nou. FIFA a comunicat deja că sistemul nu va elimina complet toate greșelile dar le va reduce semnificativ. În acest sens suntem pe drumul cel bun”
• “VAR-ul este un pas înainte pentru evoluția sănătoasă a competiției noastre. Desigur se va îmbunătăți în timp așa cum a făcut-o în alte competiții și noi, toți cei implicați în fotbalul profesionist, de la jucător la arbitru la președinte la proprietar, vom aprecia în final implementarea acestui sistem”
Fragment antologic, totul e minunat
Încheiem, fără comentarii, cu aprecierea generală a LPF vizavi de intervenția publică a lui Kyros Vassaras.
• “Demersul domnului Vassaras este unul transparent și arată totala deschidere instituțională a CCA. S-a descris situația curentă a VAR-ului în competiția noastră, evidențiind greșeli de arbitraj precum și situațiile și dificultățile uzuale pe care le-am întâlnit în soluția tehnică a VAR-ului”
• “Tot ce nu merge conform planului, analizăm și corectăm pentru data viitoare. Personal admir rezultatul echipei proiectului VAR și aș dori să le mulțumesc pentru contribuția lor continuă în îmbunătățirea sistemului”
• “Este primul sezon și toate părțile implicate trebuie să treacă printr-un proces de adaptare la noul sistem. Îi rog pe toți să aibă răbdare și să dea dovadă de încredere în VAR, deoarece este un pas înainte pentru fotbalul românesc și vom demonstra asta în timp”
• “Vă rog să luați în considerare că putem vedea erori de arbitraj și alte situații ce implică tehnologiile VAR și în alte competiții de nivel înalt”