EXCLUSIV. De ce s-au blocat negocierile dintre Dinamo și Bergodi. Italianul a vrut să reintroducă în peisaj un personaj uitat
- Dinamoviștii au negociat, pe rând, cu Cristiano Bergodi și Ilie Poenaru;
- Dacă antrenorul-revelație din sezonul trecut a ales Gaz Metan Mediaș, discuțiile cu tehnicianul italian au căzut din cauza pretențiilor considerate exagerate de către dinamoviști;
- Dinamoviștii au acceptat să ofere prima de instalare solicitată Bergodi, însă nu au mai găsit bani și pentru cooptarea lui Renzo Rossi în staff-ul tehnic.
Până să ajungă la tatonările cu Mircea Rednic, dinamoviștii au încercat o altă lovitură, o dorință mai veche în „Ștefan cel Mare” . Cristiano Bergodi (56 ani), un antrenor cu cotă în fotbalul românesc, a negociat cu oficialii clubului. Italianul, care în cariera sa a mai antrenat în România pe FC Național, Rapid, CFR, Steaua, Universitatea Craiova sau Voluntari, a fost aproape să semneze, însă, din cauza pretențiilor sale, înțelegerea nu a mai fost perfectată.
Banii la semnătură, primul efort făcut de dinamoviști în negocierile cu Bergodi
Pentru început, Cristiano Bergodi a cerut o primă de instalare- bani pe care urma să-i primească la semnarea contractului- și, chiar dacă dinamoviștii au strâmbat din nas, într-un sfârșit, după ce s-au consultat, au acceptat să facă acest efort financiar. În schimb, firul discuțiilor s-a rupt în momentul în care tehnicanul a spus că și-l dorește în staff pe mai vechiul său colaborator, Renzo Rossi. „Câinii” au acceptat și acest lucru, însă cu un detaliu care a închis tratativele. „Noi nu avem nevoie de Renzo, dacă tu ți-l dorești, plătește-l din salariul tău”, au transmis dinamoviștii.
„Poate că am întârziat eu să dau un răspuns clar. La un moment dat căzusem de acord asupra acelui contract. În general, consider un lucru firesc ca un antrenor să evalueze bine toate ofertele pe care le primește. Sunt multe aspecte de discutat. Repet, probabil ca am greșit și eu când am întârziat răspunsul. Deocamdată, le mulțumesc mult celor din conducerea clubului, că m-au căutat. M-am simțit onorat pentru încrederea pe care mi-au arătat-o”, a explicat Cristiano Bergodi pentru Gsp.ro.
Refuzați și de Poenaru
După eșecul negocierilor cu Bergodi, Dinamo a încercat să-l aducă pe Ilie Poenaru (44 ani), însă antrenorul-revelație din sezonul trecut a preferat, după ce s-a despărțit de Academica Clinceni, să semneze cu Gaz Metan Mediaș. La ilfoveni a fost numit Ionuț Chirilă, omul văzut de o parte a suporterilor cu putere de decizie, drept o variantă în cazul în care vor eșua tratativele cu Mircea Rednic.