EXCLUSIV. Cum au pus cruce șefii lui Dinamo „Minunii de la Liberec”: „Nici până azi nu am primit măcar o masă. Unii își comandaseră deja mașini”. Detalii dureroase din trecutul „câinilor”

Robert Zanfir 18.06.2022, 19:20
EXCLUSIV. Cum au pus cruce șefii lui Dinamo „Minunii de la Liberec”: „Nici până azi nu am primit măcar o masă. Unii își comandaseră deja mașini”. Detalii dureroase din trecutul „câinilor”

Adrian Cristea (38 de ani) și-a amintit, într-un interviu pentru Playsport, despre magnifica seară reușită de Dinamo în Europa League, cu Slovan Liberec. Totuși, mijlocașul are regretul promisiunilor neonorate de către șefii echipei, care ar fi distrus acel grup. Pe 27 august se împlinesc 13 ani de când Dinamo reușea „Minunea de la Liberec”, una dintre cele mai spectaculoase victorii ale vreunei echipe românești în Europa.

Deși pare greu de crezut, după retrogradarea din acest sezon și după anii de chin din ultima vreme, Dinamo a avut și zile de glorie. În 2007, roș-albii reușeau ultimul titlu din istoria clubului. Adrian Cristea are detalii incredibile despre scandalul provocat de primele de victorie cu CFR Cluj, care a scindat vestiarul. Mai mult, cel supranumit „Prințul” spune că metehnele conducătorilor au distrus și grupul creat după revenirea senzațională cu Liberec.

Adrian Cristea, despre cum au pus cruce șefii lui Dinamo „Minunii de la Liberec”

În 2009 a fost ultimul an cu Dinamo prezentă în grupele unei competiții europene. Atunci, „câinii” întorceau rezultatul din tur, 0-3, cu un meci fabulos la Liberec. Totuși, bucuria a fost umbrită de deciziile șefilor, care i-au mințit pe Adrian Cristea și compania.

„Prințul” își amintește cum Cristi Borcea le-a înjumătățit primele venite de la Gigi Becali, în 2007. Peste doi ani, aceleași decizii dezastruoase ar fi stricat iremediabil atmosfera de la Dinamo.

„(A ieșit și acel scandal monstru declanșat de Lobonț exact împotriva lui Rednic -n.r.) Nea Mircea s-a întâlnit cu câțiva băieți în birou și le-a demonstrat că nu el a decis să se dea mai puțini bani. Dar de acolo s-a stricat atmosfera, tot. Nu mai era niciun viitor pentru acel grup. Când promiți ceva față de jucători, trebuie să-ți păstrezi cuvântul. Dacă ești conducător și anunți că dai doi lei, îi dai!”, a declarat Adrian Cristea în interviul pentru Playsport.

„Țin minte că și cu Liberec, după ce am pierdut acasă la masa verde cu 3-0, cineva a întrebat în glumă la o cină cu conducătorii ce primă o să avem dacă întoarcem rezultatul. Nu se mai gândea nimeni la așa ceva.

(Și care a fost răspunsul? – n.r.) Două milioane de euro pentru toată echipa. Era o sumă consistentă, dar se aduceau ceva bani de la UEFA prin calificare. Nici până în ziua de azi însă n-am primit măcar o masă. Să ne felicite cineva. Nimic! Unii își comandaseră deja mașini, calculaseră că le vine prima (râde). S-au păcălit”, și-a mai amintit „Prințul” Cristea.

Am avut o carieră destul de frumoasă. Dar trebuia să fiu mai egoist, mai tupeist. În unele momente trebuie să-ți spui punctul de vedere, să știi clar ce-ți dorești.
Adrian Cristea, pentru Playsport

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622