EXCLUSIV. Culmea încurcăturilor: fratele selecționerului urmează cursurile școlii de antrenori nerecunoscute de FRF! ”Nimeni n-a putut să mă lămurească dacă e bine sau nu e bine să mă înscriu”

01 02. 2023, 11:33
Edi Iordănescu a preluat naţionala în luna ianuarie a anului trecut

Furtuna educației antrenorilor e în plină desfășurare, iar tentaculele afacerii se întind tot mai mult. Printre cei prinși în capcana Școlii ”Ioan Kunst Ghermănescu”, neacceptată de FRF pentru propriul circuit de licențiere, se numără și Alexandru Iordănescu, 27 ani, al treilea dintre băieții ”Generalului” Puiu. Acesta are 4 copii: Eduard (44 ani), Andrei (32 ani), Alexandru și Maria (25 ani).
Fratele cel mai mic al actualului selecționer joacă în L3 la CS Dinamo și-și dorește să se pregătească deja pentru o carieră de tehnician. A ales să înceapă cursurile postlicealei IKG, dar acum, fără voia sa, s-a trezit în mijlocul unui vulcan.

”Mi-am asumat acest pas”

”Înainte să mă înscriu, am încercat să mă informez, am vorbit și cu tata, și cu Edi, și cu mulți prieteni sau apropiați, dar nimeni n-a putut să-mi dea o explicație clară despre statutul limpede al acestei școli. Adică să-mi zică ‘Da, du-te, e OK, n-ai nicio problemă!’ sau ‘Nu, ia în calcul altceva, că de acolo nu ieși antrenor’. Până la urmă, am decis să-mi asum acest pas, chiar cu riscul de a intra într-o zonă tulbure legat de diplomă”, spune Alex.

Explică: ”M-am gândit că am de pierdut maximum taxa anuală de 3.000 de lei, dar învăț niște lucruri în această perioadă și sper că, între timp, situația se va regla. Chiar mi-a plăcut până acum la cursuri, am aflat și am acumulat lucruri foarte interesante, iar dacă ițele vor rămâne încurcate, eventual mă opresc la vară, la mijlocul modulului și văd ce-i de făcut mai departe”.

”O să discut și cu Bourceanu”

El admite că ”e o chestiune inconfortabilă și nefirească. Măcar să știm concret cum stăm, să putem lua deciziile personale corecte, în cunoștință de cauză. O să discut și cu Bourceanu, care înțeleg că e reprezentantul grupului celor care au încheiat școala și se luptă să le fie admise diplomele. Oricum, eu nu m-am simțit păcălit deloc la actuala școală”.