Academica Clinceni a retrogradat în Liga a 2-a, dar din cauza datoriilor, a fost trimisă direct în eșalonul terț. Totuși, formația din București are interzis și în Liga a 3-a, din cauza situației financiare.
În acest context, locul ilfovenilor în liga secundă va fi luat de Unirea Constanța. Formația lui Vasile Geambazi își va schimba, însă, denumirea în FCSB A Clinceni. Constănțenii se vor muta lângă București și vor beneficia de condiții de prima ligă în cadrul bazei din Clinceni.
Contactat de Playsport.ro, Adrian Budeanu, primarul comunei de lângă București, a vorbit despre situația actuală a formației FCSB A Clinceni.
Nu știu nimic vizavi de echipa de Liga a 2-a. Încă n-au ajuns la partea de antrenor. Momentan își organizează academia, grupele de copii și juniori. Noi venim cu baza de la Clinceni, cu 7-8 grupe de copii și juniori, iar ei cu restul, tot ce înseamnă academia de fotbal. Nu o să fie satelitul FCSB-ului.”
Pe teren, constănțenii au retrogradat în Liga a 3-a în sezonul trecut. Totuși, formația lui Vasile Geambazi, ca și Politehnica Timișoara, a profitat de situațiile de la Gaz Metan și Academica Clinceni și își va păstra locul în liga secundă.
Academica Clinceni și-a depus cerere pentru intrare în insolvență, dar aceasta a fost respinsă. Din acest motiv, ilfovenii nu vor putea să evolueze nici în Liga a 3-a, acolo unde au fost retrogradați direct din cauza unor datorii către Cristian Gavra.
Edilul din Clinceni a vorbit și despre situați formației care, în stagiunea 2020-2021, prindea play-off-ul Ligii 1.
În ceea ce privește Academica Clinceni, noi nu mai avem niciun jucător, știți bine. Nu ne mai putem înscrie nicăieri, nici Liga a 3-a, nici Liga a 4-a. La Academica Clinceni nu va mai fi nimic, nu mai avem voie să ne înscriem în niciun fel de competiție. Doar vom colabora cu cei de la Unirea Constanța, adică vom transfera grupele de copii și juniori de care v-am zis la FCSB A Clinceni și ei vor beneficia de baza noastră de pregătire.”
Unirea Constanța devine, astfel, FCSB A Clinceni. Există șanse ca vicecampioana țării să trimită, sub formă de împrumut, jucătorii tineri pentru a prinde minute la Liga a 2-a, ca și în stagiunea trecută.