Claudiu Keșeru e unul dintre ultimii atacanţi mari ai României. Actualmente la UTA Arad, Keșeru a povestit pentru PlaySport cum putea să i se schimbe întreaga carieră la scurt timp după ce a debutat în fotbalul mare.
Cum i-a decis Marius Vizer traiectoria lui Keșeru
Nici nu apucase bine să joace primele meciuri în Liga 1 că vârful celor de la UTA mergea să dea probe la două dintre echipele importante ale continentului. Nantes şi Atalanta au fost pe urmele lui. Iar francezii au avut câştig de cauză în cele din urmă. Diferenţa s-a făcut atunci când clubul la care activa a primit propunerile celor două grupări care îşi doreau semnătura tânărului atacant al lui FC Oradea.
„Cu trei zile înaintea meciului cu Alba-Iulia m-a sunat domnul Marius Vizer, patronul echipei. Și mi-a spus că voi merge la Nantes. Eu fusesem testat în vară, câteva săptămâni, de Atalanta și Nantes. De aceea am și lipsit la barajul de promovare cu Oțelul Galați.
Vorbeam bine italiana, mă descurcasem chiar mai bine în acele zile la clubul din Bergamo. Dar erau două probleme. Atalanta m-ar fi luat pentru formația U18. La Nantes mergeam direct la echipa secundă. Apoi, italienii nu plăteau transferurile de juniori. Pe când Nantes a plătit 300.000 de euro și 50% din viitorul transfer”, a povestit Keşeru, în exclusivitate pentru PlaySport.
Claudiu Keşeru a ajuns la gruprea franceză în vara lui 2003
Franţa, ţara care l-a „adoptat” pe Keșeru
Iar alegerea Franţei în vara lui 2003 avea să îi marcheze şi următorii ani ai caierei. Keşeru a rămas în Hexagon mai bine de 10 ani. Interval în care s-a perindat pe la mai multe echipe din campionatul francez.
După o perioadă la satelitul celor de la Nantes, fotbalistul care va împlini în această iarnă 36 de ani a fost trimis împrumut la Libourne şi Tours. Apoi a făcut pasul către Angers. Echipă pentru care a bifat cele mai multe jocuri dintre toate grupările franceze la care a fost legitimat. Iar după o scurtă aventură la Bastia, în iarna lui 2014, Keşeru alege să se reîntoarcă în România, la FCSB.
Ce ar fi însemnat o aventură la Bergamo
Dacă ar fi ales Atalanta în 2003, Keşeru ar fi ajuns la o grupare care tocmai retrogradase în Serie B. Formaţia din Bergamo pierduse barajul contra celor de la Reggina şi ajungea în a doua divizie a fotbalului italian. A fost doar una dintre cele 12 retrogradări din istorie ale „bergamascilor”!
Departe de anvergura trupei care a prins în ultimii ani trei calificări în Champions League, Atalanta era componenta unui campionat mult mai bine cotat la acea vreme. Şi pe care Claudiu Keşeru nu a avut şansa să îl cunoască îndeaproape.