EXCLUSIV. Cine este omul din umbră de la Dinamo? A băgat sute de mii de euro în club, susține salariul lui Sorescu și s-a implicat în readucerea lui  Mulțescu. „Tace și face”

18 03. 2021, 06:58
Cine este omul din umbră de la Dinamo? A băgat sute de mii de euro în club, susține salariul lui Sorescu și s-a implicat în readucerea lui Mulțescu. „Tace și face”

Gigi Mulțescu (69 ani) a revenit pe banca tehnică a lui Dinamo și acest lucru se datorează, în primul rând, dorinței suporterilor. Imediat după ce Ionel Gane a anunțat că renunță la postul său, la câteva minute după eșecul cu FC Argeș, fanii dinamoviști l-au cerut la echipă, prin mii de comentarii postate pe paginile dedicate fanilor, pe cel poreclit SMURD. Fostul jucător și antrenor al „câinilor” s-a detașat din lista scurtă de înlocuitori ai lui Gane (pe care se mai aflau Florin Bratu, Dario Bonetti, plus varianta greu de realizat-  Marius Șumudică!) pe care au avut-o liderii programului „Doar Dinamo București”, cei care conduc clubul după înlăturarea lui Pablo Cortacero.

Omul care l-a propus și l-a convins pe Gigi Mulțescu

Cine este omul din umbră de la Dinamo? A băgat sute de mii de euro în club, susține salariul lui Sorescu și s-a implicat în readucerea lui Mulțescu. „Tace și face”

Un rol hotărâtor în alegerea lui Mulțescu, atât în discuțiile din cadrul board-ului, cât și în negocierile cu veteranul tehnician, le-a avut Marian Juhas, un discret om de afaceri, patron al firmei Delta Glass, o firmă de succes, așa cum se prezintă pe site: „lideriii pe piață în prelucrarea sticlei”. Astfel, Juhasz l-a sunat personal pe antrenor și l-a convins să preia echipa. „Am fost apelat de unul dintre conducătorii clubului, unul dintre patroni, domnul Iuhasz. Mi-a propus, iar a doua zi i-am spus că accept”, a declarat Mulțescu în cadrul emisiunii „Fotbal club” de la Digisport.

Cine este Marian Iuhasz? Peste 300.000 de euro virați la Dinamo

În 2018, într-un anunț postat pe pagina de facebook a PCH, la înființarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan Dinamo, care în prezent deține 20% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA, omul de afaceri este prezentat drept unul dintre membrii boardului. Alături de Marian Juhasz, din board mai fac- sau făceau- parte, conform acelui comunicat: Cristi Hîldan, Claudiu Vaișcovici, Marius Niculae, jurnalistul Mihai Dedu și avocatul Sorin Vlădescu.

Marian Juhasz, de loc din zona Maramureșului, este descris ca fiind, cităm din comunicat: „un antreprenor serios, care nu lipsește la niciun meci al echipei. Genul de om care tace și face”.

Caracterizarea pare că i se potrivește perfect, chiar și după aproape trei ani în care, cu mare discreție, Juhasz a contribuit financiar și logistic în proiectul DDB. Acesta a evitat să iasă în media, iar numele său a apărut destul de rar sau aproape deloc în presă, ultima oară fiind legat de unele neînțelegeri cu unii lideri din Asociația Peluza Cătălin Hîldan.

Este apropiat de Elias Bucurică, liderul Peluzei Cătălin Hîldan

Conform jurnalistului Costin Ștucan, după meciul cu FC Voluntari (1-1), Marian Juhasz ar fi fost nemulțumit de lipsa de transparență a colegilor din proiect și, astfel, ar fi transmis, pe grupul de whatsapp al programului socios, că o să facă un pas în spate și o să rămână un simplu membru DDB. Se pare că Marian Juhasz este apropiat de Elias Bucurică, liderul Peluzei Cătălin Hîldan, iar în ultimul timp, cei doi ar fi devenit oamenii cu ultima decizie în DDB.

Elias Bucurică / Sursa FOTO: Mediafax Foto

Marian Juhasz a trecut repede peste această neînțelegere, iar după ce Ionel Gane a anunțat că pleacă, omul de afaceri s-a implicat, a sprijinit varianta Mulțescu și a negociat, chiar și în miez de noapte, cu tehnicianul în vârstă de 69 de ani.

Însă aceasta nu este singura implicare activă a lui Marian Juhasz la Dinamo. Conform informațiilor obținute de PlaySport.ro, suporterul „câinilor” este principalul creditor persoană fizică, sumele virate în contul SC Dinamo 1948 SA, cu titlul de împrumut, depășind 300.000 de euro. În trecut, Marian Iuhasz a ajutat din punct de vedere financiar și secția de handbal.

Susține salariul lui Dean Sorescu

Mai mult, din câte se pare, pe modelul Nicolae Badea – Diego Fabbrini, Marian Juhasz susține contractul lui Dean Sorescu, jucător căruia Pablo Cortacero i-a mărit, pe hârtie, salariul – conform Sport.ro, la 6000 euro-iar patronul firmei Delta Glass, după ce spaniolul nu și-a mai respectat promisiunile, l-a suportat din propriul buzunar.

Marian Juhasz s-a implicat și în problema centrului de copii și juniori din cadrul SC Dinamo 1948 SA și, de curând, acesta a achitat, din propriul buzunar, mai multe salarii antrenorilor și angajaților de la CCJ, oameni care se aflau într-o situație cruntă, cu restanțe de câteva luni.

Contactat telefonic de reporterul PlaySport.ro pentru a comenta informațiile publicate în acest articol, Marian Juhasz a refuzat orice fel de dialog.

Nu vreau să discut, nu mă băgați în discuția Dinamo, sunt un membru ca toți ceilalți 10.000, s-a limitat să declare Marian Juhasz

Pe Marian Juhasz l-a mai pomenit și Mircea Rednic ca fiind parte dintr-un plan pe care „Puriul” l-a avut în momentul în care a vrut să preia Dinamo din poziția de investitor. „Chiar m-am interesat și chiar am vrut. Aveam pe cineva care a vrut să vină. Noi, dacă rămâneam la Dinamo, aveam un buget de un milion, în afară de drepturi tv, în afară de tot. Erau doi sponsori care veneau cu 400.000 de euro, era domnul Juhasz cu 100.000 de euro și eu cu 500.000. Deci era un milion. Din 12 loje, două le oprise domnul salvator, 7 erau deja plătite. De ce a refuzat Negoiță? Păi datoriile care vor veni sunt mari”, a spus Rednic la Liga Digi Sport.

Cornel Dinu: „Este un om de calitate”

Cornel Dinu îl laudă pe Marian Juhasz

Cornel Dinu, unul dintre apropiații lui Marian Juhasz, i-a făcut o scurtă caracterizare omului de afaceri. „Este un om de calitate, un vechi și un mare suporter dinamovist, care, de mult timp, cu discreție, este alături de echipă. Ne știm de la începutul anilor 90, este un sufletist  care arde pentru Dinamo”, a spus „Mister” pentru PlaySport.ro.

„Domnul Juhasz este un vechi membru. Face parte din acest grup de inițiativă al DDB. Unul dintre oamenii foarte activi, care dăruiește nu numai timp, dar și bani. Este un vechi sponsor al echipei”. – Andrei Gerea – membru Elite DDB pentru GSPLive.