De-a lungul ultimilor ani, majoritatea jucătorilor care au plecat din Liga 1 pentru a-și încerca norocul într-unul dintre campionatele puternice din străinătate au eșuat și, în cele din urmă, s-au reîntors în țară ori au ajuns la o echipă din zona Golfului. Invitat în cadrul emisiunii PlaySport LIVE, Mihai Teja a încercat să explice cauzele acestor eșecuri repetate cu câteva argumente solide.
Una dintre cele mai populare destinații pentru fotbaliștii români care își doresc un transfer în străinătate este Belgia, lucru dovedit de-a lungul ultimilor ani. Fotbaliști ca George Țucudean, Alexandru Chipciu, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Dorin Rotariu, Denis Drăguș și mulți alții au făcut pasul în campionatul Belgiei în speranța că pe viitor vor putea prinde un transfer și mai răsunător. Din nefericire, puțini au fost cei care s-au adaptat condițiilor de acolo și au rezistat mai mult de două sezoane.
Invitat în cadrul emisiunii PlaySport LIVE, Mihai Teja, fost antrenor secund în Belgia la echipe ca Standard Liege sau Mouscron, a încercat să explice de ce fotbaliștii români se împotmolesc atunci când ajung în Pro League:
Majoritatea nu s-au adaptat pentru că e un fotbal mai fizic, cere mai mult efort. E vorba și de mentalitate. La început e destul de greu. Ei au fost foarte încântați de transfer, dar până la urmă e vorba de adaptare.
Pe Țucudean nu l-a luat Mircea Rednic, doar l-a propus. Acolo (n.r. – la Standard Liege) sunt 9 scouteri care urmăresc jucătorii. Urmăresc meciuri etapă de etapă. Și niciodată președintele nu lua un jucător fără ca cei 9 membri ai staffului să își dea o semnătură. Mircea Rednic avea o prioritate pentru că era antrenor și patronul dădea credit opiniei antrenorului pentru a-și putea face o echipă mai bună.
Rednic l-a propus pe Țucudean, l-a urmărit foarte mult. În acea perioadă George avea evoluții foarte bune, a și câștigat Cupa. A dat și patru goluri cu Iași parcă. Era într-o formă foarte bună. Și a fost urmărit cam 6 luni de zile de cei 9 scouteri și fiecare și-a făcut raportul. S-au întâlnit cu patronul, fără Mircea Rednic, au luat în calcul mai multe lucruri și au crezut în acel moment că o să fie un tânăr de viitor care să facă față în Belgia și să fie vândut la o echipă de top din Europa. Pentru că de acolo pleci mult mai bine. În Franța, Germania, Olanda, Anglia. Uitați-vă la un Witsel, la un Felaini, Mpoku, Batshuayi, pe care chiar noi cu Mircea Rednic l-am recomandat. Mircea Rednic i-a promovat, aveau 18 ani Mpoku și Batshuayi”, a declarat Mihai Teja, la PlaySport LIVE.
George Țucudean a fost vândut de Dinamo în luna ianuarie a anului 2013, când Dinamo a încasat în schimbul său un milion de euro. După doar 6 luni, atacantul a fost împrumutat înapoi la Dinamo. Ulterior, Țucudean a fost cedat, în 2015, la Charlton, formație din Championship care la acea vreme avea același patron de la Standard Liege. După un început promițător în liga secundă engleză, Țucudean a fost din nou împrumutat, mai întâi la FCSB, apoi la ASA Tg. Mureș.
Țucudean nu a reușit pentru că ei își doreau un goleador, un atacant mai incisiv. George era mai mult atacant de careu, uneori avea execuții. Simțea foarte bine poarta. Dar la ei, când dau mulți bani pe un jucător, își doreasc să facă diferența și să aducă un plus la echipă. Așa se întâmplă la toate echipele puternice. Deci ei își doreau după plecarea lui Batshuayi și a celorlalți atacanți foarte buni, să confirme imediat. Nu a fost să fie. Și-au dorit să îl mai aștepte și a fost împrumutat la o echipă din Anglia, în liga secundă, la Charlton, unde era același patron ca la Standard. A fost trimis acolo pentru a-l mai aștepta un an, după care ușor-ușor s-a renunțat”, a mai spus Mihai Teja.
După aventura de la Charlton, George Țucudean a mai evoluat pentru Pandurii, FC Viitorul Constanța și CFR Cluj. În 2020 și-a anunțat retragerea din fotbal, din cauza problemelor cardiace pe care le-a avut.