Arabia Saudită a produs marea surpriză la Cupa Mondială din Qatar și a învins Argentina lui Lionel Messi cu scorul de 2-1, după ce sud-americanii au condus la pauză cu 1-0. Gheorghe Mihali, fost fundaș central în „Generația de Aur”, a comparat evoluția saudiților din această partidă cu meciul de senzație făcut de naționala României în 1994, la turneul final mondial din Statele Unite, tot în compania Argentinei.
Atunci, România, cu Mihali integralist, a învins „pumele” cu scorul de 3-2 în optimile de finală. Iar fostul dinamovist a apreciat că diferența a fost făcută, și atunci, și acum, în cazul Arabiei Saudite, de determinare și de spiritul de sacrificiu.
„V-ați uitat azi la ce s-a întâmplat la Argentina cu Arabia Saudită? Ce sacrificiu au putut să facă? Se apărau 9 jucători. Cea mai importantă la fotbal este determinarea, sacrificiul. Inimă! Dacă ai inimă, bați orice echipă. Messi, cât e el de Messi, i-a bătut o echipă organizată defensiv și care s-a sacrificat pentru trei puncte.
Toți întreabă de România – Argentina. Știți, după atâția ani, ce mai țin de acolo minte? Nu m-am uitat niciodată la tot meciul. Țin minte sprintul lui Tibi Selymes la golul 3, când a plecat din 16 metri, de la noi, 80 de metri în sprint, ca să îl elibereze pe Ilie Dumitrescu, ca să poată să dea pasă în partea cealaltă la gol.
Nu m-am uitat (n.r. la meciul România – Argentina din 1994) pentru că nostalgia e mare și decât să îmi fac așa gânduri, să mă gândesc ce frumos a fost și au trecut anii… Nu m-am uitat nici la meciul cu Columbia”, a spus Gheorghe Mihali la PlaySport Live.
Anterior, în cadrul aceleiași emisiuni, victoria de senzație obținută de Arabia Saudită în fața Argentinei, a fost analizată și de Daniel Isăilă, tehnician care a antrenat recent în această țară, la Al Hazm, și care în prezent îi pregătește pe cei de la Baniyas, din Emiratele Arabe Unite.
Și pentru mine a fost un șoc pozitiv. Am spus că fotbalul din Arabia Saudită era la momentul acela peste campionatul românesc. A fost un șoc pozitiv, am văzut nivelul care era. Este o surpriză și pentru mine, dar nu atât de mare ca și pentru voi. Antrenorii care au fost acolo… S-a creat o emulație. Până să merg eu, erau numai 4 străini (n.r. jucători). În 2018, au fost 8 străini, 7 în teren, plus unul pe bancă. Deci majoritatea sunt străini. Jucătorii locali și-au dat seama că trebuie să tragă mai mult și nivelul a crescut foarte mult. Fără investiții nu poți să faci. Investiții la nivel de infrastructură, la nivel juvenil. Și rezultatele se văd”, a spus și Daniel Isăilă.