Cristi Balaj, președintele ANAD, a reacționat, în exclusivitate pentru PlaySport, în ceea ce privește posibila sa schimbare cu Adrian Crișan, la propunerea PNL Bistrița.
România ar face exact ceea ce nu agreează WADA, adică ar nesocoti dorința de independență politică a Agenției. La finalul anului 2018, Corpul de Control al WADA a făcut un raport și, în urma multiplelor nereguli constatate, a cerut schimbarea Grațielei Vîjială, care mai avea 3 ani de mandat. Eu am fost ales și numit de pe o listă cu propuneri. Eram șef AJF Maramureș și fusesem consilier pentru doi miniștri ai sportului, dar numirea mea nu a fost sub nicio forma una politică
Cazurile de dopaj de la Astra, de la Corona Brașov și celelalte acțiuni ale Agenției s-au bucurat de aprecierea WADA. Dați o simplă căutare pe google: cumpăr steroizi – să vedeți ce dezastru ne înconjoară. Din toată Uniunea Europeană, numai în Bulgaria și România comercializarea steroizilor este contravenție și nu infracțiune, ca să vă dați seama ce mafie controlează fenomenul”, a explicat, pentru Playsport.ro, sursa noastră.
Președintele Partidului Național Liberal filiala Bistrița – Năsăud și, totodată, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat, sâmbătă, 13 Februarie, pe contul său de Facebook că, „la propunerea PNL- BN”, fostul jucător de tenis de masă, Adrian Crișan, a primit validarea conducerii centrale a partidului de guvernământ pentru preluarea funcției de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping. (vezi facsimil).
Acest anunț vine la o lună distanță după ce, într-o conferință de presă, Ioan Turc a dezvăluit că filiala pe care o conduce a primit de la centru trei funcții de secretar de stat, printre care și cea de conducere a ANAD.
Trecând peste urările de felicitare și de succes antepronunțate de către liderul PNL Bistrița Năsăud, o eventuală numire a fostului medaliat european încalcă legislația în vigoare, precum și Codul Mondial Anti-Doping la care România a aderat. Concret, potrivit dispozițiilor articolelor 10 și 13 din Legea 227/ 2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, „președintele Agenției are rang de secretar de stat și este ajutat în activitatea sa de un vicepreședinte, cu un rang de subsectretar de stat numit pe o perioadă de cinci ani, în condițiile legii, prin decizie a prim-ministrului, pe baza îndeplinirii cerințelor de competențe profesionale și manageriale, precum și a criteriului de independență politică și de independență față de structurile sportive.” Articolul 20.5.1 din Codul Mondial Anti-Doping stipulează că rolurile şi responsabilităţile organizaţiilor naţionale anti-doping sunt „să fie independente în deciziile şi activităţile lor operaţionale, de structurile sportive și guvernamentale incluzând dar fără limitare, prin interzicerea oricărei implicări în deciziile sau activitățile lor operaționale din partea oricărei persoane care este în același timp implicată în conducerea sau activitatea unei federații internaționale, a unei federații naționale, a unui organizator de evenimente sportive majore, a unui comitet național olimpic, a unui comitet național paralimpic, sau a unei structuri guvernamentale cu responsabilitate în domeniul sportului sau anti-doping”.
Actualul președinte al ANAD, fostul arbitru internațional, Cristi Balaj nu și-a încheiat încă mandatul, aflându-se în al doilea an în fruntea Agenției.
Prin imixtiunea politică în activitatea Agenției Naționale Anti-Doping reprezentată de numirea lui Adrian Crișan în funcția de președinte al ANAD, țara noastră riscă excluderea din toate competițiile sportive internaționale, vezi exemplul Rusiei în urma căruia aceasta a fost exclusă de la Jocurile Olimpice și de la Mondialul din 2022, iar sportivii ruși au fost obligați ca la toate competițiile sportive la care participă să nu poarte steagul și însemnele țării lor. Ingerința politică în cadrul ANAD și încălcarea legislației antidoping contravin principiilor de funcționare reglementate de către Agenția Mondială Anti-Doping (WADA). WADA a aflat deja despre intenția de schimbare din funcție a lui Cristi Balaj și, potrivit unor surse apropiate Ministerului Tineretului si Sportului, a transmis deja un punct de vedere negativ în legătură cu această situație prin care a atenționat că dacă vor fi încălcate prevederile Codului Mondial Anti-Doping, România riscă să intre în procedură de retragere a conformității. Prin punctul de vedere transmis, WADA cere stabilitate, prin respectarea mandatului actualului președinte și face trimitere la Codul Mondial care mai prevede că „dacă agențiile naționale anti-doping sunt organizate în infrastructura executivă a unui Guvern, o schimbare la nivel de guvern nu ar trebui să aibă niciun impact asupra activităților și operațiunilor respectivei organizații anti-doping în scopul de a asigura continuitatea și sustenabilitatea programului național anti-doping”.