EXCLUSIV. Adrian Văsâi răspunde acuzațiilor aduse, prin Playsport.ro, de Bolohan. „Îți dai seama că e subiectiv. De aceste prostii suntem sătui cu toții!”
- Adrian Văsâi, selecționerul lotului de U19, îi răspunde lui Mugur Bolohan. Contactat de Playsport.ro, antrenorul de la echipa națională consideră că declarațiile fostului jucător de la Rapid sau Dinamo sunt nefondante, „niște prostii spuse din frustare”;
- Invitat în cadrul emisiunii Playsport LIVE, Mugur Bolohan a susținut că, uneori, selecțiile la loturile naționale sunt făcute la presiunea unor oameni din cadrul Academiei „Gheorghe Hagi”. Mai mult, angajatul celor de la CS Rapid a subliniat că deciziile în ceea ce privește lotul deplasat la Campionatul European U19 nu au fost făcute doar de selecționer;
- Întrebat, pe final, de Rareș Ilie, Adrian Văsâi a dat un verdict favorabil mijlocașului. Astfel, în opinia sa, rapidistul are toate calitățile necesare pentru a face față într-un campionat precum Ligue 1.
„Îți dai seama că e subiectiv!”
Mugur Bolohan, angajat al CS Rapid, a fost invitat în cadrul emisiunii Playsport LIVE din 12 iunie. Fostul fotbalist din Giulești sau „Ștefan cel Mare” a criticat, în termeni duri, selecția de la echipa națională U19 pentru Campionatul European.
Eu vă pot da exemple importante la U19 […] ei s-au dus cu 8 jucători de la Academia Hagi, care joacă pe la juniori majoritatea. Și au arătat într-adevăr ca niște juniori. La toate meciurile de juniori sunt foarte mulți de la Academia Hagi, pentru că, într-adevăr, ei au jucători buni, doi, trei, pe fiecare an. Și de acolo vine cineva și spune că eu ți-i dau pe ăia doi, trei, dar trebuie să mi-i iei pe toți ăștia, pentru că altfel nu ți-i trimit nici pe ăia.”
Contactat de Playsport.ro, Adrian Văsâi, selecționerul naționalei U19, a răspuns criticilor aduse de Mugur Bolohan.
O mare tâmpenie, o prostie ce spune Bolohan. Să-și vadă de treaba lui, de viitorul băiatului său. Îți dai seama că e subiectiv. (N.r. – Vi se pare că este o declarație dată din frustrare?) Doar din acest motiv. Ce alt motiv ar putea fi? N-am ce să-i spun lui Bolohan, să fie sănătos. (N.r. – A mai dat de înțeles că și federația s-a implicat în selecționarea lotului pentru EURO U19) Se pricepe Bolohan, e deștept rău de tot. Nu am ce să comentez, de aceste prostii suntem sătui cu toții.”
Christo Raul Bolohan, băiatul lui Mugur Bolohan, nu a fost selecționat în lotul final pentru EURO U19.
„Rareș Ilie are toate calitățile să evolueze în fotbalul francez!”
Rareș Ilie a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Rapidului în stagiunea trecută. Tânărul jucător a fost și în lotul echipei naționale la Campionatul European U19. Din nefericire, a dezamăgit în raport cu așteptările legate în jurul său.
În ultimele zile, însă, în presă s-a scris de o ofertă din partea celor de la Nice, pentru Rareș Ilie.
Victor Angelescu a declarat, în plus, că interesul pentru „perla” din Giulești este din partea mai multor cluburi.
Singurul lucru pe care îl putem spune e că avem mai multe cluburi interesate de el.”
În exclusivitate pentru Playsport.ro, Adrian Văsâi a dat verdictul în ceea ce privește posibilitatea ca Rareș Ilie să se adapteze în Ligue 1.
E foarte bine dacă are o astfel de ofertă (n.r. – 5 milioane de euro). Cred că are tot ce îi trebuie ca să reușească. Sunt de părere că, la abilitățile și calitățile pe care le are, poate face față în fotbalul francez. E unul dintre cei mai talentați jucători pe care i-am avut la echipa națională.”