Aflată în insolvență pentru a doua oară de la înființare (anul 2005), SC Dinamo 1948 SA urmează pașii dictați de reorganizarea economică prin care este obligată să treacă pentru a evita falimentul.
După întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, la începutul lunii septembrie, SC Dinamo 1948 SA, prin votul Adunării generale a creditorilor, și-a stabilit componența „Comitetului de creditori” și a confirmat RTZ & Parteners SPRL – Filiala București în calitate de administrator judiciar, precum și retribuția firmei de insolvență.
Ședință, care avut loc pe 6.09.2021, reprezintă un pas important pentru desfășurarea procesului și a avut pe ordinea zi cinci puncte, după cum urmează:
Cu votul a 66,06% din totalul creanțelor înscrise la masa credală și 86,08% din totalul creanțelor, la propunerea administratorul judiciar, Adunarea generală a creditorilor- din care și-au transmis poziția 37 de creditori- a ales cei cinci membri ai Comitetului creditorilor, după cum urmează:
Alături de Adunarea generală a creditorilor, Comitetul creditorilor votează deciziile importante care se iau în procesul de insolvență și, în caz de solicitare, colaborează cu judecătorul sindic.
Ca un exemplu,,la prima ședință după validarea comitetului creditorilor a fost aleasă, pentru un onorariu de 17.000 euro, o firmă de evaluare pentru întocmirea valorii patrimoniului societății.
Cu cel mai mare procent deținut din valoarea masei credale- 36,90% și un procent din valoarea creanțelor votante de 48.08%, principalul creditor -Asociația Peluza Cătălin Hîldan, care gestionează programul socios Doar Dinamo București, a fost propusă de RTZ ca președinte de comitet, iar Adunarea generală a creditorilor, cu o reprezentare a votului de 66.06 %, a acceptat.
Poziția suporterilor- acționari în luarea deciziilor în comitetul creditorilor este blindată de prezența, ca membru, a omului de afaceri Iuhasz Marin Ignațiu, patronul firmei Delta Glass (un alt creditor pe care-l găsim la masa credală a SC Dinamo 1948 SA) și cel care a susținut clubul cu sume importante, împrumuturi și nu numai, în ultimii ani.
Iuhasz, o prezență cât se poate de discretă în media, este un personaj hiper activ în viața clubului prin decizii și finanțare. Mai multe detalii puteți citi într-un portret realizat de playsport.ro.
Însă să revenim la ceilalți membri din comitetul creditorilor. În „barca” din care mai fac parte suporterii- acționari din Asociația Peluza Cătălin Hîldan și Marin Iuhasz pare că face parte și Parc Hotels SA, care, conform presei economice, aparține discretului om de afaceri- Radu Dimofte, în asociere cu Puiu Popoviciu, ambii apropiați ai lui Nicolae Badea și asociați în foarte multe afaceri. În ultimul timp, fostul acționar și președinte al Consiliului de Administrație SC Dinamo 1948 SA a revenit ca factor decizional, partener de strategie și chiar sponsor prin firma Computerland, în anturajul lui Dinamo. Astfel, propunerea RTZ are, să-i spunem, farmec, triumviratul – Asociația PCH, Marin Iuhasz, Parc Hotels SA- având majoritatea simplă pentru luarea deciziilor în comitetului creditorilor.
Însă au existat și voturi negative propunerii pe care a făcut-o RTZ. Din cei 37 de creditori din adunarea generală a creditorilor care au votat componența comitetului creditorilor și președintele, 8 au dat vot negativ. Patru dintre ei sunt foști jucători de la Dinamo. Isma Lopez, Borja Valle, Antre Puljic și Adam Nemec nu au fost de acord cu strategia propusă de administratorul judiciar și, practic, s-au împotrivit suporterilor-acționari din Asociația Peluza Cătălin Hîldan.
În contrast cu Nemec, Puljic, Lopez și Borja Valle a fost Diego Fabbrini, cel care a votat în solidar cu Asociația Peluza Cătălin Hăldan și a acceptat toate propunerile RTZ.
Practic Impact SRL, Centrul Medical Unirea SRL (care, paradoxal, a votat chiar împotriva numirii sale ca membru în comitetul creditorilor), Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași și Securikas Vector Sistem SRL sunt persoanele juridice care au transmis, la rândul lor, un vot negativ. (VEZI FACSIMIL)
Scenariul s-a repetat și în cazul unui alt punct intersant de pe ordinea de zi a Adunării generale a Creditorilor. Este vorba de stabilirea remunarației pentru adminsitratorul judiciar- RTZ & Parteners SPRL.
Firma de insolvență și-a stabilit onorariile, iar Adunarea generală a Creditorilor le-a acceptat cu votul a 66,41% din totalul creanțelor înscrise la masa credală și 86,54% din totalul creanțelor votate.
Astfel, RTZ urmează să primească:
Într-un interviu acordat Fanatik.ro la finalul lunii septembrie, Răzvan Zăvăleanu a explicat sumele pe care le-a solicitate și care, conform ședinței care face subiectul acestui articol, au fost acceptate prin vot de cei 37 de creditori care și-au exprimat votul.
Încerc să spun că nu Răzvan Zăvăleanu este administratorul judiciar al lui Dinamo, dar se perpetuează acest lucru. Administratorul judiciar al lui Dinamo este RTZ & Partners, o societate cu zeci de angajați, dintre care o echipă de șapte oameni lucrează pentru Dinamo. În fiecare zi.
Din timpul meu personal, peste 90% zilnic merge către Dinamo. Onorariul pe care RTZ urmează să îl încaseze de la Dinamo este foarte mic în comparație cu ceea ce se practică pe piață. Noi avem în portofoliu sute de societăți pe care le gestionăm, care nu au aceeași rezonanță ca Dinamo, dar sunt mult mai importante din punct de vedere financiar, unde onorariile sunt consistente, potrivite cu munca noastră. Este salariul unei echipe de 7 oameni, nu zic de toată firma, raportată la salariul unui fotbalist”.
Dacă foștii fotbaliști ai lui Dinamo enumerați mai sus au acordat un vot negativ punctelor fierbinți de pe ordinea de zi, excepție făcând Diego Fabbrini, poziția lui Florin Prunea surprinde.
Dacă la nivel declarativ, fostul oficial al formației din „Ștefan cel Mare” a condamnat, în mai multe rânduri, deciziile Asociației Peluza Cătălin Hîldan, în Adunarea generală a creditorilor, deși la masa credală i s-a acceptat o creanță de 4165 lei din 299.169 solicitați, Prunea a votat afirmativ pe linie, atât componența Comitetului creditorilor, cât și confirmarea RTZ în postura administratorului judiciar la pachet cu onorariile menționate în acest articol.
O explicație pentru votul lui Florin Prunea poate fi legată de faptul că fostul conducător de la Dinamo este trecut în tabelul preliminar al creanțelor și la categoria „salariați”, cu suma de 163.976 lei. În cazul în care planul reorganizare este îndeplinit, Prunea își va primi toți banii de la această categorie, mai puțin contribuțiile sociale.
PlaySport.ro a informat, joi, în exclusivitate, posibilitatea ca Dinamo să fie depunctată cu 9 puncte în cadrul sezonului regulat Din Liga 1 în cazul în care SC Dinamo 1948 SA nu va avea aprobat Planul de reorganizare până la data de 30 noiembrie. Cum cinci credirtori au contestat tabelul preliminat al creanțelor, termenul fixat pare a fi imposibil, în acest sens, reprezentanții RTZ tranmițând o solicitare către Tribunalul București în speranaș unei soluții la contestațiile formulate încă de la primul termen. MAI MULTE detalii AICI.