Stilul adoptat de Gigi Becali a început să adune „adepți” chiar și printre antrenorii din Superligă. Ajuns recent la Universitatea Cluj, Eugen Neagoe a început deja „curățenia” la echipa nou-promovată. El i-a cerut conducerii să renunțe la alți trei jucători, pe lângă Cătălin Hlistei, cel care plecase deja de la echipă.
Este vorba despre Alexandru Boiciuc, Rolandas Baravykas și Paul Pîrvulescu. Primilor doi le-au fost reziliate contractele, în vreme ce al treilea a fost cedat în Liga 2, la FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Clubul nostru a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu jucătorii Alexandru Boiciuc şi Rolandas Baravykas. FC Universitatea Cluj le mulţumeşte pentru munca depusă şi le doreşte mult succes în viitor. […] FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formaţia FK Csíkszereda Miercurea Ciuc pentru transferul jucătorului Paul Pîrvulescu (34 de ani)”, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul rețelelor de socializare.
Eugen Neagoe a fost numit pe banca tehnică a Universității Cluj pe data de 25 august. De atunci a renunțat la 4 jucători, Hlistei, Boiciuc, Baravykas și Pîrvulescu. De asemenea, „studenții” au adus alți patru jucători în locul lor. Este vorba despre Ștefan Vlădoiu, Ovidiu Horșia, Lorand Fulop și Plamen Iliev.
Interesant de remarcat este că Rolandas Baravykas venise la Universitatea Cluj în urmă cu doar două luni, după despărțirea de UTA Arad. Fundașul drepta lituanian a fost titular în doar două meciuri în acest debut de campionat. De asemenea, el a mai intrat pe parcurs în alte două partide.
În ceea ce îl privește pe Alexandru Boiciuc, el a fost criticat de Eugen Neagoe după meciul cu FCU Craiova, terminat la egalitate, scor 1-1. Astfel, atacantul moldovean de 25 de ani ar fi trebui să se aștepte că va fi pus pe liber, după ce a văzut ce a pățit fostul său coleg Cătălin Hlistei.
„M-a supărat Boiciuc, așteptam mai mult de la el. L-am băgat în locul lui Bălan pentru că era și el puțin mai obosit, nu foarte lucid. Și am sperat că prin Boiciuc să avem o forță mai mare în atac. Din păcate și pentru el și pentru noi, nu a fost așa. Poate nu am fost eu inspirat. Apoi, am schimbat și l-am băgat pe Ely atacant și am avut șanse bune de a marca pe final. I-am felicitat pe jucători, îi felicit și pe suporteri că au fost alături de noi, cred că pleacă mulțumiți că am arătat foarte bine, mai ales în prima repriză”, a spus Eugen Neagoe după acel meci.