”Eu am fost convins că o să fie succes, dar nu mi-am închipui că o să fie atât de mare”. Gică Popescu, declarație entuziastă după meciul de retragere al „Generației de Aur”

Mihai Gradina 29.05.2024, 20:40
”Eu am fost convins că o să fie succes, dar nu mi-am închipui că o să fie atât de mare”. Gică Popescu, declarație entuziastă după meciul de retragere al „Generației de Aur”

Într-un spectacol plin de emoție și nostalgie, „Generația de Aur” a oferit fanilor fotbalului românesc o reprezentație memorabilă în meciul lor de retragere, învingând selecționata World Stars cu scorul de 3-2, într-o partidă ce a avut loc pe Arena Națională din București.

Printre jucătorii care s-au remarcat în acest ultim act fotbalistic s-au numărat Gică Hagi, Costel Gâlcă, Neluțu Sabău și Ionuț Lupescu, alături de ceilalți membri ai „Generației de Aur”, demonstrând încă o dată talentul și pasiunea pentru fotbal care i-au consacrat în anii ’90.

”Costel Gâlcă a fost în formă maximă, Neluțu Sabău, Panduru, ăștia mai tineri. Noi ne-am propus să terminăm meciul în picioare, a fost obiectivul nostru și ne bucurăm că am ieșit fără probleme. Karagounis a fost inspirat să iasă la pauză. Lucrurile au început acum patru ani, când se discuta de inaugurarea stadionului Ghencea.

M-am dus la domnul Ciucă, era ministrul Apărării și i-am propus să facem inaugurarea stadionului Ghencea printr-un meci al Generației de Aur. Din păcate, a venit pandemia. Am zis apoi că e greu să facem un meci de retragere pentru fiecare și atunci să-l facem in corpore. Tuturor li s-a părut o idee bună. Am primit sprijinul tuturor colegilor mei, pentru că am făcut și acea linie de merchandising. A fost o unitate cum eu până acum nu am mai văzut”, a declarat Gică Popescu, la Digi Sport.

Gică Popescu: „A fost o muncă enormă, emoții mari”

Inițiativa acestui meci de retragere a avut la bază o dorință comună de a aduce un omagiu acestei generații excepționale a fotbalului românesc și de a marca într-un mod special încheierea unei epoci. Gică Popescu, unul dintre artizanii acestui eveniment de amploare, a subliniat importanța momentului și efortul depus pentru realizarea acestui meci de retragere.

„Eu am fost convins că o să fie succes, dar nu mi-am închipui că o să fie atât de mare. Când faci astfel de momente trebuie să pornești cu scenariul pesimist. Scenariul pesimist pe care am lucrat a fost cu stadionul 60, 70% plin, cu o sumă acoperită de sponsori.
A doua zi după meci, toți au trimis mesaje pe grupul nostru spunând că le pare rău că s-a terminat. Prunea chiar a trimis un video plângând. Zicea că deja îi e dor de noi. Am avut campioni mondiali și cel mai carismatic antrenor, care s-a comportat ireproșabil”, a mai spus Popescu.

Gică Popescu, despre lipsa unor nume importante de la meciul de rtragere al ”Generației de Aur”: ”E greu să-i strângi”

Cu toate că evenimentul a fost un succes răsunător, există unele aspecte controversate legate de absența unor nume celebre. Popescu a recunoscut că aceasta este o neîmplinire a sa și a încercat să clarifice lipsa acestor personalități marcante din fotbalul mondial.

”Când faci un astfel de eveniment pui pe listă o mulțime de jucători și începi să-i contactezi. Toți sunt angrenați în diverse proiecte, e greu să-i strângi. Am vrut să vină Figo, însă era angrenat într-o activitate la UEFA, finala Champions League la fotbal feminin. A trebuit să fie prezent acolo, lucrând la UEFA. Când m-am trezit a doua zi de dimineață am avut aceeași senzație pe care am avut-o când am câștigat Cupa UEFA cu Galatasaray. A fost o muncă enormă, emoții mari. Nu știi niciodată ce se întâmplă, pot fi jucători care confirmă și apoi renunță din varii motive…

Nu mai facem alt eveniment, s-a terminat benzina. Dacă ar fi venit amândoi sau unul dintre cei doi ar fi trebuit să mai vină încă 50. Nu am nimic cu nimeni, e ușor să stai pe margine, să vorbești și alții să vorbească. Am încercat să fim cei din 94, erau 30 de ani de la Mondial. N-a fost niciun fel de rea intenție față de nimeni. Accept și greșeala, poate am greșit. Dacă am făcut-o, îmi cer scuze, dar n-a fost intenționat. Evenimentul a avut un asemenea succes pentru că am fost cu toții împreună. Meritul e al fiecăruia”, a mai declarat Gică Popescu.

„E vina mea, nu l-am anunțat pe Jose Mourinho. I-am spus doar de prezență, nu de ținută și i-am cerut scuze la masă, când m-am așezat lângă el. S-a comportat ireproșabil. E vina mea, trebuia să-l anunț, pentru că eu le-am dat invitații tuturor. Singurul care nu a știut de ținută a fost Mourinho”, a explicat fostul căpitan al naționalei române de fotbal.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622