„Ești incredibil!”. Momentul în care Mourinho s-a ridicat în picioare pentru a-l elogia pe Joshua

Iosif Pintilie 09.03.2024, 17:59
„Ești incredibil!”. Momentul în care Mourinho s-a ridicat în picioare pentru a-l elogia pe Joshua

Anthony Joshua l-a făcut KO pe Francis Ngannou, într-un meci la care au asistat 16.000 de fani în tribune. Printre ei, Cristiano Ronaldo sau Jose Mourinho.

În Kingdom Arena din Riad, fostul campion mondial la categoria grea s-a impus prin KO în fața fostului campion al MMA, după ce ce l-a trimis de trei ori la podea.

Jose Mourinho și Ronaldo au fost prezent la cel mai tare meci al anului

Prima oară, Ngannou a fost trimis la podea în prima repriză, după ce a primit o lovitură direct în bărbie. Mai târziu, lupta s-a oprit în repriza a doua, după ce Ngannou a rămas inconștient. Joshua a câștigat astfel meciul prin KO.

„Mă întorc în cuşca mea şi când mă vor lăsa să ies, voi lupta din nou. Când am văzut lupta cu Tyson Fury (n.r. Nganou s-a luptat cu Fury în octombrie și a fost învins la puncte), m-am gândit: „Vreau şi eu ceva din asta”.

Ngannou este un mare campion, iar acest lucru nu îi răpeşte nimic din capacităţile sale”, a spus Joshua, la fianalul meciului. A fost a patra victorie din ultimele 11 luni, pentru britanicul născut în Camerun.

La acest meci, au fost spectatori de lung. Pe lângă marele Tyson Fury, au mai fost prezenți la acest meci nume mari precum Jose Mourinho sau chiar Cristiano Ronaldo. În tribune a fost și filipinezul Manny Pacquiao.

La finalul meciului, Joshua l-a zărit pe Jose Mourinho în tribune. ”Omul meu, omul meu” i-a spus luptătorul fostului antrenor de la AS Roma.

Replica lui ”The Special One” a venit imediat: ”Ești incredibil”. Portughezul este liber de contract de pe 16 ianuarie, când a fost demis de AS Roma. Dublu câștigător al UCL, acesta le-a mai antrenat pe Tottenham, Manchester United, Chelsea Real Madrid, Inter, Porto, Leiria sau Benfica.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622