Pedri, fotbalistul cumpărat cu 20 milioane de euro de Barcelona de la Las Palmas, a fost respins în perioada junioratului de Real Madrid. Povestea incredibilă a fotbalistului de 19 ani.
Pedri a avut evoluții excepționale, în urma cărora a primit trofeul Golden Boy. Recent, el a fost surprins cu o distincție similară pe care a primit-o din partea France Football, Kopa. Ambele titluri desemnează cel mai bun tânăr fotbalist U21.
Este o recompensă pentru munca bine făcută pe tot parcursul anului. Titlurile colective sunt însă cele mai importante. Cum este să le calc pe urme lui Mbappe și De Ligt? O onoare, bineînțeles, sper să fie doar începutul pentru mine.”, a declarat Pedri, după ce a intrat în posesia trofeului.
Internaționalul de 19 ani a ținut să aducă în atenția publicului și un subiect mai puțin știut. În urmă cu câțiva ani, tânărul fotbalist a fost testat de Real Madrid, dar madridenii nu au crezut deloc în potențialul lui.
Fără Las Palmas, fosta mea echipă, nu aș fi ajuns niciodată aici. Am fost o săptămână în teste și la Real Madrid, m-am antrenat în frig (n.r. – râde). Mi-au spus că nu aveam nivelul potrivit. Așa că la 15 ani am ajuns la Las Palmas. Orice copil din Canare visează să joace acolo.”, a mai spus Pedri, pentru France Football.
Văzând toate acestea, fotbalistul a preferat să se ducă la rivali, unde i-a fost apreciată munca depusă.
Pedri a avut un sezon foarte bun. El a jucat în 73 de meciuri pentru Barça, naționala mare (Euro, semifinalist) și U23 (Olimpiadă, medalia de argint). Mai mult, a fost desemnat cel mai valoros tânăr și inclus în echipa ideală la CE 2020. Așa se explică faptul că mijlocașul blaugrana a câștigat marele premiu în ancheta Tuttosport.
În total, fotbalistul de 19 ani a strâns 318 puncte, cu 199 mai mult decât locul 2, englezul Jude Bellingham (Dortmund).