Erik ten Hag va fi noul manager al lui Manchester United! Presa din Anglia anunță că totul a fost pus la punct! Când se va face anunțul oficial

19 04. 2022, 17:20
Erik ten Hag va fi noul manager al lui Manchester United! Presa din Anglia anunta ca totul a fost pus la punct! Cand se va face anuntul oficial

Erik ten Hag (52 de ani) va fi prezentat oficial în calitate de nou manager al lui Manchester United. „Diavolii” au ajuns la un acord cu Ajax Amsterdam și vor plăti clauza de reziliere a tehnicianului olandez, care e în valoare de 2.000.000 de euro.

Erik ten Hag, prezentat la Manchester United după derby-ul cu Liverpool din Premier League. Olandezul va fi noul manager al clubului de pe Old Trafford

Erik ten Hag își dăduse deja acordul verbal pentru a deveni noul manager al lui Manchester United, iar acum se pare că mutarea este pe cale să se oficializeze. Publicația The Guardian a oferit ultimele detalii ale tranzacției.

Potrivit sursei citate, United a bătut palma și cu clubul Ajax Amsterdam și îi va achita lui Erik ten Hag clauza de reziliere de 2.000.000 de euro. Acest lucru se va întâmpla în următoarele zile, după ce Manchester United va juca derby-ul extrem de important din Premier League, împotriva lui Liverpool.

Totuși, deși înțelegerea este în proporții mari parafată, mai sunt de pus la punct câteva mici detalii. United i-a propus lui Erik ten Hag un contract valabil pe trei sezoane, cu posibilitate de prelungire pe încă unul. Însă, tehnicianul ar prefera o înțelegere direct pe patru sezoane, până în 2026.

De asemenea, Erik ten Hag mai negociază cu „diavolii” și posibilitatea de a-l aduce alături de el pe Mitchell van der Gaag. Acesta ar urma să îi fie secund.

O altă cerere importantă a antrenorului a fost deja acceptată de Manchester United. Erik ten Hag vrea să aibă putere totală în ceea ce privește transferurile pe care clubul le va efectua în următoarele ferestre de mercato. Olandezul e convins că perioada nefastă a echipei din ultimii ani a fost cauzată și de greșelile care s-au comis pe piața transferurilor.

Erik ten Hag, aproape de un nou titlu în Olanda. În Cupă a pierdut finala contra lui PSV

Erik ten Hag își va continua munca alături de Ajax, care este aproape să câștige un nou titlu în Olanda. La finalul sezonului, însă, tehnicianul își va lua „rămas bun” de la „lăncieri”, după aproape 5 sezoane petrecute pe banca echipei și va face pasul către Old Trafford.

Ajax e pe primul loc în Olanda, cu 72 de puncte după 29 de meciuri jucate. La patru puncte în spate este principala urmăritoare, PSV. Dacă va reuși să iasă triumfător, Erik ten Hag va cuceri al treilea titlu consecutiv alături de „lăncieri”. De asemenea, el a mai câștigat și două Cupe alături de Ajax, plus o Supercupă.

Duminică, Ajax a pierdut finala în Cupa Olandei, scor 1-2 contra lui PSV.

La United, Erik ten Haag îl va înlocui pe germanul Ralf Rangnick. Acesta din urmă a preluat conducerea interimară a „diavolilor” după demiterea lui Ole Gunnar Solskjaer, la 21 noiembrie 2021.

De-a lungul carierei, ten Hag le-a mai pregătit pe Go Ahead Eagles, Bayern Munchen II şi FC Utrecht. De departe, cele mai notabile performanțe le-a obținut alături de Ajax, pe care o pregătește din decembrie 2017.

Bayern Munchen a pus ochii pe Ryan Gravenberch, noua stea a lui Ajax! Suma înaintată de bavarezi pentru realizarea transferului.