”Eram fascinată de el”. Bomba sexy din Liga 1 spune tot! Cum a ajuns să-l iubească pe Sergiu Hanca
Andreea, soția lui Sergiu Hanca, a dat tot din casă în cadrul emisiunii ”Liga Iubitelor de Fotbaliști”, de la Orange Sport.
Superba blondă și-a amintit de începuturile relației cu jucătorul de la Petrolul, a povestit despre sacrificiile pe care a fost nevoită să le facă pentru a-i fi alături, dar și care a fost unul dintre cele mai fericite momente trăite alături de soțul ei în fotbal.
”Sergiu, atunci când ne-am cunoscut, fix acum 10 ani, nu era un fotbalist cunoscut. Nu debutase în Liga 1, juca la Liga 4. Mergeam la Liga 4 la el la meciuri. Eram fascinată de el, pentru că dădea foarte multe goluri, şapte, opt goluri pe meci. (…)
După ce ne-am cunoscut, la doar o lună distanţă, mi-a zis: ”La vară te cer”. Asta se întâmpla în luna noiembrie. Adică peste şase, şapte luni? El ştia bine ce-şi doreşte. ”OK, ca să facem pasul acesta trebuie să ne cunoaştem, nu doar un weekend la Mureş şi unul la Bucureşti, ci trebuie să convieţuim”. De la Mureş el nu ar fi putut pleca şi am ales să mă sacrific eu.
Eu aveam două saloane de înfrumuseţare, unul abia era deschis şi în businessurile făcute la început e bine să fii prezent. Am spus să încerc, am stat o lună, două, am văzut că lucrurile scârţâie şi am zis stop. Să închid eu businessul, că nu e momentul, îl refac dacă voi mai avea ocazia. Am închis salonul şi am ales să mă mut la Mureş, de la Bucureşti la Mureş.
A fost o experienţă interesantă. Am stat un an şi apoi destinul a făcut ca Sergiu să vină la Dinamo şi astfel am putut continua businessul meu. (…)
Avem o viață complicată noi, soțiile de fotbaliști, chiar și mamele, că sunt mamă și văd ce înseamnă. Viața noastră e ca un roller-coaster. (…)
Sunt şi momente frumoase, iar unul dintre cele mai frumoase a fost acela când preşedintele Poloniei şi-a transmis recunoştinţa personal pentru ce am făcut noi în Polonia, care a spus: ”Îţi mulţumesc ţie şi soţiei tale pentru tot ce aţi făcut la Cracovia”. Am început să plâng, că era momentul de încununare în fotbal.
Asta a fost viaţa noastră, totul pentru fotbal”, a declarat Andreea Hanca, potrivit orangesport.ro.