Toată lumea a crezut că nu va mai juca pentru naţională după Cupa Mondială şi transferul în Arabia Saudită, dar Ronaldo nu se lasă.
A fost convocat pentru prima dublă din preliminariile Euro 2024 şi deja s-a făcut remarcat. A izbutit o dublă în meciul contra celor din Liechtenestein, câştigat de lusitani cu 4-0. Primul gol a fost din penalty. Dar a doua reuşită a fost aplaudată de toată lumea. Ronaldo a marcat dintr-o lovitură liberă şi a punctat pentru a 120-a oară în tricoul reprezentativei.
Cel mai bun marcator la nivel de echipe naţionale încă din 2021, Ronaldo a debut pentru selecţionata portugheză în urmă cu 20 de ani. Cu golurile sale, Cristiano le-a răspuns celor care consideră că el nu mai este capabil să facă faţă la nivel înalt. În condiţiile în care joacă în campionatul din Arabia Saudită.
E adevărat că adversarul avut în faţă nu este nici pe departe unul de top. Însă Ronaldo s-a bucurat la fel de mult ca atunci când a marcat ultima oară pentru naţionala Portugaliei.
Se întâmpla la Cupa Mondială din Qatar în meciul împotriva Ghanei. Partidă în urma căreia atacantul a devenit primul jucător din istorie care punctează la cinci turnee finale de CM. Ronaldo a reuşit dubla în momentul în care scorul era deja 2-0.
Joao Cancelo şi Bernardo Silva au băgat mingea în poartă înaintea lui. Super starul de 38 de ani era un specialist al loviturilor libere. Dar în ultima vreme a punctat tot mai rar dintr-un astfel de procedeu. Ronaldo va fi pe teren cu siguranţă şi la meciul de duminică, atunci când Portugalia se va deplasa în Luxemburg pentru al doilea joc din grupa de calificare.
Portugalia, eliminată în sferturile Cupei Mondiale din Qatar de Maroc, a debutat cu o victorie fără emoţii în faţa echipei cel mai slab cotate din grupă. În celelalte două meciuri disputate aseară Bosnia Heţegovina a învins Islanda cu 3-0, iar Slovacia şi Luxemburg au terminat la egalitate, 0-0.