Era neplătit de 8 luni la Rapid și a plecat la Survivor. Povestea incredibilă a fotbalistului care a renunțat la fotbal pentru aventura în junglă

Bogdan Solomon 15.03.2024, 11:44

Un fost jucător al Rapidului a renunțat la fotbal pentru a participa la Survivor. Era neplătit de opt luni în momentul în care a primit propunerea.

Dezvăluirile au fost făcute chiar de el, alături de amănunte mai puțin cunoscute din culisele reality show-ului filmat în Republica Dominicană.

Neplătit de 8 luni la Rapid, a spus adio fotbalului și a mers la Survivor

Ștefan Ciuculescu a făcut parte din echipa Faimoșilor în sezonul doi al emisiunii, difuzat de Kanal D în 2021. Producătorii l-au contactat într-o perioadă în care avea, potrivit spuselor sale, mari probleme financiare.

Îmbrăca tricoul Rapidului – aflat atunci în eșaloanele inferioare – și nu mai primise niciun salariu de opt luni, așa că a dat curs provocării fără să stea prea mult pe gânduri. Acel moment a coincis cu retragerea din activitate.

„Am ajuns până în aprilie neplătit de Clubul Rapid. Din septembrie până în aprilie! Am primit un telefon din partea celor de la Kanal D cu propunere de a pleca la Survivor, şi să mă cheme acolo să semnez contractul dacă îmi convine.

Şi eu mă uit în portofel şi îi spun unui coleg, cu care am fost coleg după aceea la Kanal D: ‘băi, frăţioare, am zece lei în portofel, eşti nebun? Nu pot să vin, n-am cu ce să vin. Dacă mă prind controlorii e mai mare amenda decât biletul. Nici biletul nu pot să-l cumpăr’. Mi-a dat el bani ca să pot să mă duc să plec la Survivor. Așa am ajuns la Survivor”, a mărturisit fostul portar în podcastul Ioanei Cosma.

Ar accepta să se întoarcă la Survivor

Chiar dacă a îndurat condiții vitrege în jungla dominicană, Ciuculescu a afirmat răspicat că s-a simțit atât de bine încât nu ar refuza o nouă propunere. Show-ul este difuzat la ora actuală de Pro TV, sub denumirea Survivor All Stars.

„O experienţă de viaţă foarte mişto. Oameni buni, nu aveţi cum să înţelegeţi până nu trăiţi sentimentul acesta. Am trăit nişte momente foarte interesante. Chiar mi-a plăcut experienţa. Şi mâine aş pleca.

Mi-a căzut odată un orez pe jos în nisip, dacă nu l-am spălat… ziceam şi Tatăl nostru, şi de deochi şi tot l-am mâncat… Alergam pe traseul acela de foame. Cel mai scurt traseu are 50 de metri, filmai 6 ore. Dacă îţi intra apă în gură, ziceai Doamne-ajută! Simţi înţepături în capul pieptului de foame”, a spus fostul goalkeeper al Rapidului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622