În ultima perioadă au existat indicii care duceau către ideea că Emma Răducanu ar putea avea o relație mai apropiată cu Fabio Quartararo, pilotul francez de MotoGP. Cei doi și-au trimis reciproc comentarii prietenoase pe rețelele de socializare, astfel încât urmăritorii lor au speculat că între ei ar putea fi ceva mai mult decât o simplă relație de amiciție.
Doar că, bruc, totul s-a schimbat radical. Asta pentru că Emma Răducanu a decis dintr-o dată să nu îl mai urmărească pe Quartararo pe rețelele de socializare. Iar acest lucru s-ar datora, potrivit Mediafax, faptului că francezul ar fi omis „accidental” să o anunțe pe jucătoarea de tenis britanică, de origine română, că deja se vedea cu o altă fată, Mimi Slinger, în vârstă de 19 ani.
Recent, Emma Răducanu a dezvăluit că este o persoană singuratică, însă în ceea ce privește activitatea pe care o face. Jucătoarea de 19 ani aflată pe locul 12 în clasamentul WTA nu are în prezent un antrenor, după ce s-a depărțit de Torben Beltz. Ea a explicat că este mai avantajos să fie pe cont propriu în circuitul mondial .
M-aş descrie ca fiind o singuratică. Să fiu pe cont propriu este interesant pentru că descopăr multe despre mine, înţeleg de ce am nevoie şi de ce nu am nevoie”, a spus Emma Răducanu potrivit Reuters.
Discuțiile referitoare la faptul că Emma nu are un antrenor în prezent au reapărut după ce sportiva cu tată român a jucat pentru prima dată în cariera ei pe zgură. Astfel, specialiștii în tenis au considerat că ea are nevoie de cineva care să o ajute să învețe „tainele” acestei suprafețe.
Deși nu a înregistrat performanțe fabuloase la primul său sezon de zgură, Emma Răducanu a explicat recent că este mulțumită de progresele pe care le-a făcut pe această suprafață și că este optimistă în vederea ediției din acest an a turneului de la Roland Garros: „Zgura este ceva foarte nou pentru mine. Simt că am progresat în fiecare săptămână, că am devenit mai bună, că am înţeles mai bine cum să joc punctele, când trebuie să rămân în punct sau când trebuie să fiu agresivă. Nu cred deloc că sunt un produs finit. Dar, da, mă îndrept în direcţia bună”.