Emma Răducanu, motiv de ceartă între jurnaliștii britanici și Netflix. Jucătoarea cu origini românești e cerută insistent într-un documentar

Olteanu Ștefan 23.12.2022, 11:21
Emma Răducanu, motiv de ceartă între jurnaliștii britanici și Netflix. Jucătoarea cu origini românești e cerută insistent într-un documentar

Emma Răducanu (20 de ani – 80 WTA) ar putea fi împlicată în viitorul apropiat într-un documentar realizat de Netflix, însă până atunci, jurnaliștii britanici își fac datoria și o promovează la maxim.

„Netflix asta a spus!”. Jurnaliștii britanici se întreabă: de ce lipsește Emma Răducanu din documentarul „Break Point”?

Netflix va lansa, pe 13 ianuarie 2023, un documentar special despre sezonul de tenis din anul care stă să se încheie, iar jurnaliștii britanici s-au declarat extrem de dezamăgiți de faptul că jucătoarea lor favorită, Emma Răducanu, nu va apărea în această producție.

Documentarele sportive realizate de Netflix beneficiază de un real succes la nivel mondial. Avem câteva exemple ca „The Last Dance”, despre cariera lui Michael Jordan și echipa de succes a celor de la Chicago Bulls, sau „Formula 1: Drive to Survive”, care prezintă an de an povești fabuloase din culisele Marilor Premii ale Formulei 1.

Cum succesul este garantat, Netflix a ales să realizeze și un documentar cu povești din culisele marilor meciuri de tenis. Producția se numește „Break Proint”, iar primul sezon va debuta, pe 13 ianuarie 2023, cu 5 episoade.

Netflix a anunțat deja jucătorii care vor fi protagoniști în primele 5 episoade. De menționat este faptul că firma de streaming transmis că se va concentra în special pe jucătorii care reprezintă viitorul tenisului mondial și nu pe legende ca Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic sau Serena Williams.

Revenind la primele 5 episoade, acestea vor fi următoarele:

  • Ep 1: Australian Open (Kyrgios, Kokkinakis)
  • Ep 2: Australian Open (Berrettini, Tomljanovic)
  • Ep 3: Indian Wells (Sakkari, Fritz)
  • Ep 4: Madrid (Jabeur, Badosa)
  • Ep 5: Roland Garros (Auger-Aliassime, Ruud)

Unde e Emma?

Jurnaliștii britanici au rămas cu buza umflată când au văzut dezvăluirea Netflix, deoarece erau convinși că printre protagoniști va fi și Emma Răducanu:

„Nu se află printre figurile principale. Emma este cea mai căutată sportivă pe Google din toată Marea Britanie și, prin urmare, gigantul de streaming avea tot interesul să o prezinte. Netflix a spus că se va concetra în special pe jucătorii de viitor. Chiar dacă Emma a câștigat deja un Grand Slam, ea este încă o jucătoare de viiitor”, au precizat jurnaliștii de la Tennis Tonic.

Apare Emma Răducanu în sezonul 2? „Este posibil ca britanicii să aibă parte de acest lux”

În continuare, britanicii sunt optimiști că Emma Răducanu ar putea fi luată în calcul pentru un eventual sezon doi al documentarului „Break Point”.

„Dacă primele episoade au succes, este posibil ca britanicii să aibă luxul de a viziona în viitor și un episod despre Răducanu”, a mai notat sursa citată.

Serialul „Break Point” va fi produs fix de aceeași echipă care a realizat și „Formula 1: Drive to Survive”, documentar care are nota 8.6 pe IMDB și a beneficiat de un succes uriaș la nivel mondial.

Felix Auger-Aliassime, Paula Badosa, Matteo Berrettini, Taylor Fritz, Ons Jabeur, Nick Kyrgios, Casper Ruud, Aryna Sabalenka, Maria Sakkari și Ajla Tomljanovic sunt protagoniștii primului sezon.

De asemenea, în episoade vor apărea și câțiva invitați speciali, cum ar fi Thanasi Kokkinakis, Sloane Stephens, Iga Swiatek, Frances Tiafoe, Stefanos Tsitsipas, Maria Sharapova, Andy Roddick și John McEnroe.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622