Chindia Târgoviște s-a impus în cel de-al doilea meci al zilei de sâmbătă. Farul Constanța a fost „victima” trupei lui Emil Săndoi care, cu această victorie, se îndepărtează de „zona minată” a clasamentului.
La sfârșitul partidei, Emil Săndoi a fost mulțumit de victorie, dar nu consideră că au rezolvat foarte mult cu această partidă, ținând să sublinieze faptul că se va juca până în ultimele etape.
A fost o partidă bună cu un adversar foarte bun. Suntem foarte mult echipe acolo jos. Campionatul este lung, o să se joace până în ultimele etape. Au fost momente pe parcursul primei părți în care s-au ivit probleme care ne-au tras în jos. Sper să continuăm cu rezultatele pozitive. Avem un program greu, echipele sunt egale” a spus antrenorul Chindiei.
De asemenea, tehnicianul târgoviștenilor a declarat că este foarte mulțumit de jucătorii nou-veniți.
Cred că jucătorii care au venit sunt câștiguri. Vor crea o competiție care va fi benefică. Am fost nevoit, până acum, să folosesc jucători care n-au dat satisfacție și care au și jucat pe alte posturi” a completat Emil Săndoi.
Victoria de la Constanța a ridicat moralul jucătorilor Chindiei. Aceștia sunt neînfrânți de patru etape. Florea, marcatorul golului de trei puncte, a vorbit la interviu, declarând că, în cazul în care echipa este concentrată, nu se pune problema retrogradării.
E din ce în ce mai greu. Sunt echipe foarte bune în luptă cu noi. Dacă suntem capacitați pe ce avem de făcut, sunt sigur că vom izbuti.
Totodată, el a ținut să-i mulțumească sărbătoritului Gheorghe Hagi pentru influențarea sa.
Hagi a fost unul dintre oamenii care mi-au influențat viața. Îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru România și îi urez succes în tot ceea ce face”.
Marco Dulca, fotbalist legitimat, în trecut, la Viitorul (actuala Farul) a ținut și el să-și arate recunoștința pentru „Rege”.
L-am avut antrenor un an de zile. M-a învățat foarte multe, chiar dacă n-am jucat foarte mult.
Mai apoi, a comentat și partida de la Ovidiu.
Ne ajuta foarte mult această victorie. Mă bucur că am câștigat, și la ei acasă. Am luat o gură de oxigen. Vedem unde ne vom clasa. Ne-am mobilizat și cu nou-veniții, creem un grup mai puternic și s-a văzut în seara asta. Luam fiecare meci în parte, nu ne gândim la retrogradare.
Paul Iacob, cel care a obținut o eliminare la Jefte Betancor, a vorbit despre momentul controversat din minutul 30 și a întărit și el ideea câștigului nou-veniților.
În primul rând, n-a fost penalty. Ne-am șicanat puțin, m-am băgat cu corpul în el, el a intrat în mine și tot așa. După, el m-a lovit cu cotul în spate, se întâmplă. Părerea mea este că e roșu. Încercăm să ne facem punctele de la meci la meci. Nou-veniții și-au spus cuvântul, și pe faza defensivă, și pe faza ofensivă. Ne-au lipsit golurile, față de anul trecut, care sunt mai puține. Începem să fim un grup. Fiecare zonă are presiunea ei. Încercăm să dăm maximum în fiecare meci. Am învățat de la domnul Hagi că ceea ce se întâmplă astăzi, nu mai e valabil mâine”.