Comentatorul Emil Grădinescu nu a ezitat să-l critice pe Dennis Man pentru prestația sa în partida dintre România și Belgia, pierdută cu 0-2 în cadrul etapei a doua a fazei grupelor EURO 2024. G
rădinescu a comparat atitudinea fotbalistului Parmei cu cea a unui „bugetar care muncește de la 08:00 la 16:00, mai departe nu”.
În debutul săptămânii, Man fusese elogiat pentru performanța sa strălucită din victoria contra Ucrainei, fiind inclus în echipa ideală a primei etape de către publicația Marca. Cu toate acestea, meciul împotriva Belgiei nu a adus aceeași evoluție remarcabilă, iar criticile nu au întârziat să apară.
Emil Grădinescu, în vârstă de 64 de ani, și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea lui Man într-o intervenție la Prima Sport, subliniind lipsa de implicare a acestuia în joc: „Dezamăgiri? Într-o oarecare măsură, Dennis Man. Nu pentru acea ratare, ci pentru că mi s-a părut apatic, mi s-a părut ca un bugetar, «muncesc de la 08:00 la 16:00, mai departe nu». În timp ce Drăguş se lupta cu ei pe teren…”.
Analizând jocul naționalei per ansamblu, Grădinescu a concluzionat că scorul de 0-2 reflectă corect diferența de clasă dintre cele două echipe. „Da, e corect scorul! Ocaziile lor au venit din șuturi din unghi, a mai fost șutul lui De Bruyne destul de bun. N-au fost ocazii incredibile… E clar că au o clasă superioară, mult peste noi”, a declarat comentatorul.
El a criticat și greșelile defensive ale echipei României, menționând erorile individuale care au dus la golurile belgienilor. „Ambele goluri au venit după niște greșeli ridicole ale apărării noastre. La primul, Bancu vrea să paseze, Mihăilă se ascunde… Repet, Mihăilă trebuia să stea, ca să o primească. Golul doi… Băi, nu se poate, că îl vezi la Divizia B la noi…”.