Elina Svitolina, solicitare specială pentru sportivii ruși. “Ori cu noi ori împotriva noastră” Ce crede despre excluderea rușilor de la Wimbledon

Gabriel-Alexandru Ioniță 22.04.2022, 11:08
Elina Svitolina, solicitare specială pentru sportivii ruși. “Ori cu noi ori împotriva noastră” Ce crede despre excluderea rușilor de la Wimbledon

Elina Svitolina crede că jucătorii și jucătoarele din Rusia și Belarus care se dezic public de războiul declanșat de Vladimir Putin, și susținut de Aleksandr Lukașenko, în Ucraina ar trebui să fie lăsați să participe la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon.

Reacția jucătoarei ucrainence a venit la scurt timp după ce organizatorii turneului de la All England Club au anunțat că au decis să nu îi primească pe ruși și pe belaruși la competiția care se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie.

Elina Svitolina nu vrea ca sportivii din Rusia și Belarus să fie excluși, ci doar ca ei să condamne public războiul declanșat în Ucraina

Elina Svitolina a anunțat ferm că nu își dorește ca aceștia să fie excluși total din competiție. Însă, în cazul în care nu se exprimă clar împotriva acestui război, atunci ei ar merita această pedeapsă.

Nu vrem să fie excluşi complet. Dacă jucătorii nu se exprimă împotriva guvernului rus, atunci este corect să fie excluşi. Vrem doar ca ei să se exprime. Dacă sunt cu noi şi cu restul lumii sau cu guvernul rus. Acesta este pentru mine punctul principal. Dacă nu au ales, nu au votat pentru acest guvern, atunci este corect să li se permită să joace şi să concureze”, a spus jucătoarea aflată pe locul 25 în clasamentul WTA, într-un interviu acordat BBC.

Pe de altă parte, jucătoarea din Ucraina și-a arătat tristețea referitoare la modul în care sportivii din Rusia și Belarus s-au poziționat în această perioadă față de evenimentele tragice din țara sa natală. Ea a spus că a primit foarte puține mesaje de susținere de la aceștia în momentele extrem de grele prin care trece.

Pot număra pe degetele de la o mână câţi jucători ruşi şi belaruşi m-au întrebat cum sunt, ce face familia mea, dacă toată lumea este în siguranţă. De aceea mă simt tristă din cauza acestei situaţii. Personal, unii oameni ar trebui să facă ceva mai mult decât au făcut. Este misterios.

E foarte trist cum s-au purtat jucătorii ruşi şi belaruşi. Suntem colegi care se văd în fiecare săptămână. Aşa că e şocant să vedem această schimbare şi atât de rapidă”, a mai spus Elina Svitolina sursei citate.

Medvedev și Rublev și-au manifestat dezaprobarea față de război încă de la izbucnirea lui

Practic, ea susține că jucătorii din Rusia mai ales, dar și din Belarus, ar trebui să ia mai des o poziție prin care să condamne atrocitățile puse în scenă de regimul lui Vladimir Putin în Ucraina. Până în prezent, doar Daniil Medvedev și Andrei Rublev au făcut acest lucru.

Primul a postat un mesaj-manifest pe Twitter în luna februarie, în care a pledat pentru pace. Iar cel din urmă a scris „Nu războiului” pe o cameră de filmat, după un meci pe care l-a jucat la scurt timp după izbucnirea agresiunii rusești în Ucraina.

Novak Djokovic, șocat de decizia organizatorilor de a-i interzice pe ruși la Wimbledon. “Știu ce traume lasă! Sunt un copil al războiului!”

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622