Tiberiu Căpușă (26 de ani) l-a criticat pe Andrei Chivulete după eșecul celor de la Chindia Târgoviște, 0-2, cu Rapid. Fundașul a fost eliminat la finalul primei reprize, după al doilea cartonaș galben.
Chindia pierde primul meci din 2023. Toni Petrea și compania sunt învinși de Rapid, în Giulești. Totuși, dâmbovițenii spun că decisiv a fost Andrei Chivulete.
„Meciul a fost decis de domnul Chivulete, este al doilea meci consecutiv când îmi dă două cartonase galbene. Mai ales că a fost aut pentru noi. El înainte de meci îmi spune: Ai grija, Căpușă! Nici nu am intrat pe teren și deja îmi dai roșu?!
E al doilea meci cu Rapid. Când am făcut 2-2, tot așa. Nu contest că nu au fost faulturi, au fost. Noi am rămas în zece oameni și am plătit.
Îmi asum că am făcut acele faulturi, dar înainte de ele a fost aut pentru noi. Și nu s-a dat. Noi greșim, dar ei când plătesc. E frustrant, am pierdut un meci în care puteam face mai mult în 11 la 11. E vina mea, dar e frustrant când iau galben dintr-un aut de-al nostru. Și mai ales că îmi spune înainte de meci: Ai grijă”, a declarat Tiberiu Căpușă la finalul partidei.
Rapid: H. Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, P. Iacob, J. Morais – Al. Ioniță II, Al. Albu, A. Ciobanu – Sefer, Dugandzic, V. Costache
Rezerve: Drăghia – Ignat, Fl. Ștefan, Emmers, Crepulja, Pănoiu, Papeau, Bamgboye, Lukassen
Antrenor: Adrian Mutu
Chindia: Căbuz – Căpușă, Corinus, Boldor, Ad. Ioniță – M. Dulca, Vorobjovas, Akhmatov – Neguț, Cooper, D. Popa
Rezerve: Eșanu – C. Dinu, Perianu, Sg. Buș, A. Șerban, Atanase, Mihaiu, Orozco, Chamed
Antrenor: Anton Petrea
CHINDIA: 33. Căbuz – 98. Căpușă, 25. Boldor, 21. Orozco, 88. Ad. Ioniță – 8. M. Dulca, 66. Ahmatov – 10. Neguț, 5. Vorobjovas, 19. D. Popa – 9. Cooper
REZERVE: 1. D. Moldovan, 7. Jipa, 11. Atanase, 15. C. Dinu, 16. Perianu, 17. Chamed, 23. Mihaiu, 29. L. Buș, 77. A. Șerban
ABSENT: Grubac, Popadiuc, Celea, Dumitrașcu (accidentați)
ANTRENOR: Anton Petrea
Stadion: Superbet Arena-Giulești
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), A1: Mitruţi Daniel (Craiova – Dolj), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti), Arbitru VAR: Vidican Rares George (Satu Mare), Arbitru AVAR: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ – Neamţ)