El e singurul antrenor pe care Hagi n-a putut să-l bată și nici să-i dea gol în acest sezon. Declarație fantastică după ce a învins Farul cu 4-0: „A fost un accident”. Exclusiv

Dan Marinache 25.05.2023, 19:51

Hagi e omul momentului în Superligă după titlul luat cu Farul.

Singurul antrenor care nu i-a dat nicio șansă în duel direct sezonul ăsta, Marius Măldărășanu, e printre primii care l-au felicitat după 3-2 cu FCSB.

Măldărășanu și Hermannstadt nu doar că n-au pierdut cu Farul, dar nici n-au luat gol în fața campioanei. A fost 4-0 la Sibiu și 0-0 la Constanța.

M-am bucurat pentru reușita lui Hagi și a Farului. I-am scris un mesaj și l-am felicitat din toată inima. Gică e un antrenor special, care ne inspiră pe noi, ceilalți. La fel ca el, și noi încercăm să jucăm ofensiv, să construim un joc de atac. Ne place să facem posesie, apoi progresie, să jucăm între linii, să marcăm cât mai multe goluri”, a spus Măldărășanu pentru playsport.ro.

Victoria cu 4-0 obținută de Hermannstadt cu Farul la inaugurarea noului stadion din Sibiu e una dintre cele mai frumoase amintiri ale lui Măldărășanu.

„A fost un accident”, spune, cu modestie, antrenorul de 48 de ani. „A fost o seară în care ne-a ieșit totul. M-am întâlnit cu Hagi în drumul spre conferința de presă, i-am strâns mâna și i-am zis că a fost multă șansă la mijloc. Răspunsul lui a venit imediat: ‘Nicidecum, ați fost mai buni’. A fost un moment special pentru mine care mi-a dat o mare încredere. Ne-am revanșat față de Farul după o etapă, am învins-o și pe CFR Cluj și așa a rămas Constanța pe primul loc”, explică Măldărășanu.

Farul - Hermannstadt

Încă doi ani cu Hermannstadt

Măldărășanu a fost dorit insistent de FCU Craiova, dar a mers mai departe cu Hermannstadt. A semnat pe încă doi ani cu Sibiul, astfel că ar trebui să rămână la echipă până în 2025.

Am hotarât să continui la Sibiu, sper să am același succes ca în primele două sezoane. Am reușit să promovăm imediat după retrogradare, apoi am ajuns aproape de playoff. Dacă nu era depunctarea, poate am fi fost acolo. Am trecut împreună peste cel mai dificil moment al sezonului.

După înfrângerea cu U Cluj, am fost aproape să renunț, dar cu sprijinul conducerii am rămas și am redresat lucrurile. Am noroc de jucători cuminți, care și-au văzut de treabă la modul cel mai profesionist posibil”, a dezvăluit Măldărășanu pentru PlaySport.

Măldărășanu visează să le pregătească în viitor pe Rapid, Petrolul sau Brașov, echipe la care a jucat:

„Inima mea e împărțită. Îmi place Petrolul pentru că acolo m-am format ca jucător. Îmi place Rapid pentru că am stat 10 ani acolo. Am și pentru FC Brașov o simpatie, de acolo m-am retras. Poate că în viitor voi avea șansa să antrenez Rapid, Petrolul sau Brașovul. Întotdeauna voi dori să câștig, chiar dacă joc împotriva tatălui meu sau a unei rude apropiate.

În Giulești, fanii Rapidului m-au aplaudat după ce am câștigat contra lor. Așa sunt eu, vreau să căștig jucând bine. Pot să spun că am și doi idoli de la care mă inspir, Guardiola și Jurgen Klopp”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622