David Popovici (18 ani), multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene de natație, a fost învins de Daniel Martin la Campionatul Național în bazin scurt. Reacția lui i-a luat pe toți prin surprindere.
Înotătorul român s-a clasat pe locul doi în proba de 100 m mixt din cadrul Campionatului Naţional de înot în bazin scurt, desfășurat la Otopeni.
Daniel Martin, de la CSM Bacău, a fost ceva mai rapid și astfel l-a învins pe sportivul legitimat la Dinamo. El s-a impus în proba de 100 m mixt cu timpul 53.41.
David Popovici a încheiat proba cu timpul 53.47. Pe locul a treilea s-a clasat Patrick Sebastian Dinu, de la CS Farul Constanţa. Acesta din urmă o obținut timpul de 54.78.
Înotătorul în vârstă de 18 ani a oferit o reacție după ce a cucerit argintul la Campionatul Național de înot în bazin scurt, de la Otopeni.
Dublul campion mondial și european a recunoscut că și-a dorit să ajungă pe podium, dar nu este deloc supărat.
Tânărul a subliniat că oamenii în viață trebuie să știe să și piardă. În caz contrar, pot claca atunci când înregistrează un eșec, iar el nu vrea să ajungă într-o astfel de situație.
Mi-am dorit să câștig, însă trebuie să învăț să și pierd din când în când. E o probă la care sunt nou. Nu sunt bun chiar la toate. Mă face să-mi fie din nou „foame”, în caz că m-am culcat cumva pe o ureche. Îmi reamintește că «vezi, nu ești bun chiar la toate».”, a spus David Popovici.
Înotătorul român va mai concura în proba de 400 m liber, care va avea loc duminică, 13 noiembrie.
După ce a luat amploare scandalul dopajului în care este implicată Simona Halep, David Popovici a fost și el acuzat că se dopează. Antrenorul său i-a luat imediat apărarea.
Adrian Rădulescu a explicat că Popovici este obișnuit deja cu acest gen de acuzații. Acest fenomen a început încă de pe vremea când campionul nostru avea doar 13 ani și evolua la diferite campionate naționale.
Eu ştiu procesul. Nu este prima dată când oamenii au spus așa ceva. Chiar și când era la campionate naționale, la 13-14 ani, oamenii spuneau: ‘Oh, el ia marfa aia bună’. E o situație despre care am discutat cu el. Poate copiii nu au ideea asta, dar părinții vorbesc între ei și se naște un mit, care apoi acesta este pasat și copiilor. Poate şi spun ceva înainte de concurs.
David a fost mereu un copil sociabil, de treabă, îi plăcea să vorbească cu toată lumea. Cred că au fost şi alţi înotători care i-au spus asta. Când le auzi de la copii care au 13 ani și ei chiar cred cu adevărat că e adevărat, atunci e foarte trist.”, a subliniat Adrian Rădulescu.