Cronică | Egal cu gust amar! O bară și cam atât. România termină la egalitate cu Germania și naționala lui Mutu ratează calificarea

Cătălin Mureșanu 30.03.2021, 21:12
Cronică | Egal cu gust amar! O bară și cam atât. România termină la egalitate cu Germania și naționala lui Mutu ratează calificarea

Jucăm cu calificarea pe rist. Avem nevoie de victorie și, pe buze, ne stă gust de răzbunare. Duminică, la București, nemții ne-au demonstrat că, atunci când vine vorba de fotbal, suntem precum mărcile, ieșiți din circulație. Am pierdut la limită și am învățat să ne sculptăm eroi și din înfrângeri. Așa e! Niță ne-a salvat de umilință.

E bun și un egal, noi și nemții am merge mai departe, olandezii acasă. Se acceptă, însă, de la 2-2 în sus. În unguri, istoric, nu ne putem baza. Acum un secol și doi ani, într-o zi de martie, Armata Româna trecea Tisa iar, câteva luni mai târziu, elibera Budapesta din gheara și de sub cnutul bolșevic. Acceptăm un „koszonom” sub forma unui egal cu batavii, însă, tot istoric, binele și răul… le-am făcut cu mâna noastră. Așa că rămânem cu opinca soldatului român înfiptă în vârful semețului parlament de pe gingia Dunării.

Începem bine și terminăm asupriți

Din opinca lui Mățan vrem, acum, o calificare. El e prototipul fotbalistului român. Mic, tehnic, șmecher. De la nemți am împrumutat și am reinterpretat ultimul termen. Schmecker. Adrian Mutu ne poate explica, perfect, ambele sensuri. Și Piticul nostru este cel care, după o cursă a lui Vlădoiu, trasează, din sufletul careului, o virgulă de efect cu interiorul. În loc de gol ne scapă un blestem nazalizat. Mingea lovește stâlpul din dreapta, portarul neamț, întins precum o praștie, era învins. Pentru nemți, startul meciului e de… „scheisse”.

Echipamente-germania-romania-u21
România U21 – Germania U21 au încheiat la egalitate

Avem demarajul BMW-ului lor, ei au propulsie diesel și trebuie să fim atenți. La jumătatea reprizei e rândul nostru să tremurăm. Klimowicz păcălește jocul la ofsaid al defensivei noastre, scapă singur cu Vlad, trimite o scăriță peste portarul nostru și Pașcanu salvează, cu nimbul unui sfânt, de sub ogiva porții. Am predat mijlocul terenului cu ușurința cu care am întors armele în 1944.

Nemții au posesia pe care am avut-o noi, în superioritate, cu ungurii. Și ne macină. Suntem în rafala lor precum la Oarba de Mureș. Meciul începe să semene, la fiecare fotogramă, cu jocul de duminică de pe Național Arena. Același Pașcanu se face scut în fața unui șut. Pe mingea blocată scria, cu cifre de reclamă, 1-0. Clișeul ne urlă în timpane, „golul plutește în aer” și, din păcate, vântul bate spre noi. Gâfâim și cerșim, storși, pauza. Pe Dunăre curg vești proaste, după ce olandezii au deschis scorul cu riveranii. Intrăm la cabine agățați de un scor alb. Acum, Mutu are cuvântu’ și nevoie de o linie de inspirație. Este condamnat să schimbe ceva. Mijlocul terenului este șubred, astfel că iese Itu și intră Ciobanu, cel care a fost lăsat pe bancă din cauza oboselii. Moruțan mai rămâne la păstrare, deși avem nevoie de gol precum au avut nemții, în al Doilea Război Mondial, de petrolul nostru.

Nemții ratează un penalty în minutul 70

Repriza secundă începe la alibi și se împart, în ambele sensuri, avertismente, în timp ce de la unguri nu putem spera decât la rețeta de gulaș. Olandezii au, deja, 2-0. În timp ce Ciobanu execută o lovitură liberă și mingea se duce dincolo de Balaton, portocala mai înscrie o dată.

Închidem tranzistorul, speranțele ne sunt la Moruțan care, cu 30 de minute înainte de final, îl înlocuiește pe Dulca. Și Mutu îl aruncă în luptă și pe Drăgușin de la Juventus. Ne rânjește posibilitatea deschiderii scorului când Olaru obține o lovitură liberă dintr-o poziție perfectă. Ciobanu pune luneta, însă execuția e de plastelină, moale, pe portar. Înscrie și Ungaria. Pe cine mai interesează? Începem să stăm cu geana și pe ceas. Mai avem 20 de minute la dispoziție și adversarii obțin, la rândul lor, o lovitură liberă din gușa careului nostru. Berisha trage în zidul nostru și o mână fâlfâită în aer oprește balonul din drumul spre poartă. E palma lui Oaidă. E penalty. Și bara care, în startul meciului i-a confiscat golul lui Mățan face mătănii și pentru noi. Și scăpăm, din nou, când Vlad plutește și respinge spectaculos reluarea lui Burkardt.

Octavian Popescu e aruncat în luptă și trebuie să forțăm cu toate resursele rămase în rezervorul determinării. Un gol ne-ar aduce fericirea. Însă tot nemții sunt mai arțăgoși. Bretonul unui prusac trimite în transversală. Intrăm în prelungiri și speranțele se sting în ritmul secundelor. Patru minute adiționale. Trei, doi, unu. Povestea noastră sub podurile Budapestei ia sfârșit. Revenim, în aval, la gurile Dunării cu același gust amar. E gustul mediocrității noastre. Atât s-a putut! Am avut curajul lui Carol al II-lea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622