Eduard Novak inflamează spiritele cu declarații controversate. Ministrul Sportului a pus sare pe rana poporului roman

Gheorghiu Dan 23.07.2022, 23:39
Eduard Novak inflamează spiritele cu declarații controversate. Ministrul Sportului a pus sare pe rana poporului roman

Stadionul din Miercurea Ciuc a fost inaugurat, sâmbătă, dar evenimentul a dat naștere unoi noi controverse în spațiul public. A contribuit la asta și Eduard Novak.

Csikszereda U18 și Ungaria U18 s-au duelat într-un joc amical, cu ocazia inaugurării arenei din Miercurea Ciuc. Inițial, arena ar fi trebuit deschisă cu un amical între Ungaria U18 și o reprezentativă U18 a așa-zisului Ținut Secuiesc. FRF a blocat acest lucru, iar gazdele s-au conformat.

În cele din urmă s-a disputat un meci între Csikszereda U18 și Ungaria U18, dar au apărut alte controverse. La eveniment au apărut și ministrul Eduard Novak, însoțit de premierul Ungariei, Viktor Orban. Novak a făcut câteva declarații controversate la fața locului.

Ce a spus Eduard Novak la inaugurarea stadionului din Miercurea Ciuc

Ministrul Novak a ținut un discurs la Miercurea Ciuc, pe gazon, unde a spus că este mândru că s-a născut în Ținutul Secuiesc:

„Mă bucur că pot fi ministrul sportului românesc ca vorbitor de limba maghiară, că nu trebuie să renunț la limba maternă și zona de unde vin, Ținutul Secuiesc”, a spus Eduard Novak, la eveniment.

De asemenea, pe gazon au fost afișate două steaguri: al Ungariei și al Ținutului Secuiesc. Steagul României nu s-a văzut nicăieri. De notat faptul că Eduard Novak a vorbit în limba maghiară la microfon, la Miercurea Ciuc

CITEȘTE ȘI Război total declarat de ultrașii români. Gest fără precedent în istoria României

VIDEO Cum s-a desfășurat evenimentul

FRF a blocat amicalul Ținutul Secuiesc U18 – Ungaria U18

FRF a emis, sâmbătă, un comunicat prin care a spus că o reprezentantă a Ținutului Secuiesc nu poate lua parte într-un astfel de meci:

„Meciul Ținutul Secuiesc U18 – Ungaria U18 nu a fost aprobat de Federația Română de Fotbal.

Refuzul a venit ca urmare a faptului că jocul propus a fi organizat de către clubul din Miercurea Ciuc nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de jocuri prevăzute de art. 6 alin. 1 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.

De asemenea, Federația Română de Fotbal a informat Federația Maghiară de Fotbal, precum și forurile internaționale FIFA și UEFA, despre refuzul său de a oferi acordul pentru partida menționată”, a anunțat FRF.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622