Om bun, Victor Socaciu

A murit Victor Socaciu, în cea de-a treia zi a Crăciunului și, departe de noi toți, din ce în ce mai departe, a început să se audă un imn. Imnul acela, da!

Cântecul scris de Adrian Păunescu și a cărui muzică a fost compusă de Victor Socaciu are dreptul să plângă acum, dacă oamenii care l-au creat nu mai sunt printre noi. Pentru o zi, pentru o noapte, câteva zile ori câteva nopți, cel mai frumos imn al unei echipe de fotbal se va auzi altfel, se va asculta altfel. A murit Victor Socaciu și în Giulești ceva nu va mai fi cum știam și cum credeam noi, cei care mai aveam timp. Imnul lor, dăruit universului numit Rapid, are însă dreptul la lacrimi, în ciuda cuvintelor care îl alcătuiesc.

Mă gândesc, ca să pot uita ceea ce tocmai am aflat, la vocea lui Victor și încerc să o păstrez așa cum am auzit-o, pe viu (ce cumplit de trist sună acest cuvânt…) la zecile de concerte ale Cenaclului Flacăra la care am ascultat-o, din sală, ori de pe stadioane, de la recitalurile lui de la Teatrul Ion Creangă din Sala Amzei, din iarna lui 1985 spre 1986, de după interzicerea Cenaclului lui Adrian Păunescu, de unde plecase, cred, în 1982. O iarnă cumplită, cu un vânt înfiorător, exact ca acum, când vestea morții lui Victor Socaciu a inundat site-urile și paginile de așa zisă socializare.

Acum 11 ani, în noiembrie, Marian Olaianos l-a sunat pe uriașul artist să-l întrebe dacă ar fi de acord să vină alături de noi, la Replay, intenționam să facem o emisiune dedicată lui Adrian Păunescu și, cum poetul abia se stinsese din viață, nu știam dacă doar noi doi, Marian și cu mine, vom fi în stare să vorbim despre el așa cum ar fi meritat.

Cum se apără Ionel Dănciulescu după ce a fost prins cântând imnul Rapidului: „A fost…

Show total cu Delia și Mihai Bendeac. Au cântat imnurile de la Rapid și Universitatea…

Victor a spus “da” imediat, și a urmat un Replay emoționant și, într-un fel, mult diferit față de ceea ce se întâmpla de regulă acolo. Sigur, Victor a povestit cum au compus, el și cu Adrian Păunescu, minunatul imn al Rapidului, chiar pe stadionul Giulești, în 1980, cu Ovidiu Ioanițoaia scriind ce dicta poetul, în timp ce el căuta pe o chitară, inițial uitată în portbagajul mașinii, acordurile care, odată găsite, au făcut din acea întâmplare una dintre cele mai importante zile din istoria Rapidului. Dacă nu, chiar cea mai importantă! Pentru că, de atunci, Rapid București a devenit singura echipă din lume care intră în avantaj de la imn.

Victor Socaciu a plecat din această lume și lumea va înțelege, abia de-acum înainte, ce artist a pierdut, ce voce și ce om. Nu știu nici eu să spun mai multe decât am văzut, am ascultat și am trăit în acea noapte de luni de la Replay. Și în celelalte zile și nopți, prea puține, totuși, prea puține.

A fost un mare artist Victor Socaciu, poate chiar mai mult decât o mare voce, ceea ce fost sigur. Sute de cântece vor rămâne să susțină această senzație și să confirme geniul său, iar Imnul Rapidului va continua să fie cel mai bun jucător al unei echipe egală cu cântecul care i-a fost destinat.

A murit Victor Socaciu și sunt tare trist. Fotbalul românesc înțelege și știe ce a pierdut, Rapid București mai mult decât oricine. Festivalul de muzică folk, al cărui producător și protagonist a fost, “Om bun”, nu va mai fi, ori, dacă va continua să existe, nu va mai fi niciodată la fel. De altfel, prea puține în muzica, în poezia și într-o cameră furtunoasă a fotbalului nostru vor mai fi la fel. A murit Victor Socaciu și ceva din noi toți, în chiar clipa în care am aflat vestea. Nimic nu mai e de spus, poate doar de îngânat ușor, ca un dor:

Imnul nostru de echipă/ Haida hai, Raaapid Giulești!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...