Al trelea descălecat al său la CFR. Totodată, cel mai dorit și cel mai bine plătit
”Bursucul” în Gruia pare efigia succesului, gravată cu migală pe un revers de monedă (pe avers e locomotiva aceea și cifra 1907, ca într-o ciocnire a civilizațiilor, semn că ardelenii, sub Imperiu, se înființau exact în anul în care regățenii dădeau foc la conace și se băteau cu furci și topoare). A băut șampania la final de trei ori, 2018, 2019, 2020, dar a pus-o la frapat și pe cea din 2021, deschisă la final de Edi Iordănescu.
Teoretic, se poate și fără Dan Petrescu. Practic insă, nu se prea poate. Edi Iordănescu a luat campionatul, are și el un titlu dintre cele patru la rând ale CFR-ului, însă de câte ori vișiniii s-au lăsat în grija altora (Edi, Conceicao, Minteuan interimar, Șumidică), a trebuit să vină Marele Bursuc să dreagă stricăciunile, să repare gardul, să arate că el e șeful suprem acolo, și că toanele lui Neluțu Varga sunt valabile doar cu alții, nu și cu el. Patronul acceptă această detronare, pentru că tot ce s-a înfăptuit măreț în Gruia în acești ultimi ani, s-a făcut cu Petrescu stând pe tron, cu sceptrul în mână, și cu el, cu Neluțu Varga, undeva în penumbră, la o distanță mai mică sau mai mare de Vasile Dâncu, Ocrotitorul Universal (majusculele au rolul lor, limpede pentru toată lumea).
Spre deosebire de ceilalți ocupanți vremelnici ai băncii ceferiste, Petrescu aduce cu el acea atmosferă electrică, de care s-a înconjurat întotdeauna. Cu el, CFR a fost totdeauna și va fi și acum un arc întins la maximum, cu scântei împrăștiate în toate direcțiile. Ilustrativ e un episod petrecut spre finalul unuia dintre campionatele câștigate. Era o fază banală, în lateral, la 60 de metri de poarta proprie și la 40 și ceva de cea adversă. Dintr-un clinci, mingea a ieșit afară, iar arbitrul de tușă părea cam nehotărât. În acea clipă, aflați în acea zonă, ocupanții ceferiști de pe banca ”locurilor suplimentare”, acolo unde stau cei care nu încap pe banca ”principală” (antrenori cu portarii, masori, cine-o mai fi) au sărit, au izbucnit,au țâșnit, au năvălit spre tușă, gesticulând, urlând aproape neomenește și revendicând că echipa lor trebuie să bată acel pipernicit și nesemnificativ aut. Asta e atmosfera pe care o induce Petrescu și de asta a fost adus înapoi la CFR, pe bani foarte mulți.
Că tot vorbim de sume, ”Bursucul” va câștiga în Gruia 50 de mii de euro pe lună, mai mult decât dublul oricărui alt antrenor din prima ligă, ba chiar triplu (se pare că următorul pe listă e Reghecampf, cu puțin peste 15 mii, în rest, cu greu se sare de 10-12 mii). E o investiție nu neapărat pentru sezonul acesta, cât pentru vara viitoare, când CFR va dori grupele Ligii sau măcar pe cele din Europa League. Afirmația poate fi contrazisă, spunându-se că le-a dorit și acum. E adevărat, le-a dorit, dar n-a ajuns la ele! E exact diferența de la cei 20.000 ai lui Șumidică până la cei 50.000 ai lui Petrescu.
Probabil că titlul intern l-ar fi luat și Șumudică, pentru că avansul din clasament e zdrobitor. Sunt 9 puncte față de Craiova și 12 față de FCSB, principalele contracandidate, Rapidul și Botoșaniul, locurile doi și trei, n-au cum să fie pericole reale. Acest pole-posiion primit moștenire de la predecesor îl va lăsa pe Petrescu să se ocupe și de (sau mai ales de) Conference League, unde va dori să depășească grupa aceea modestă (Jablonec, Alkmaar, Radners) și să mai treacă măcar vreo două tururi în primăvară. Deja așteptăm declarațiile în care ne va spune ce mare echipă e Jablonec, sau că Randers e o adevărată selecționată a Nordului. Despre Alkmaar ce să mai zicem, vor fi prezentați ca descendenți în linie directă ai lui Cruyff și Van Basten…
Așa a ”ținut” el mereu casa CFR-ului, cu biciul neînmuiat în zăhărel, cu fraze din acestea și cu colaboratorii sărind ca de pe arcuri în teren, la un simplu aut.