Edi Iordănescu, scrisoare deschisă înaintea debutului. Mesaj direct pentru jucători și speranțe pentru suporteri: „Pe ei i-am putea avea din nou la lot”
Noul selecționer al României, Edi Iordănescu (43 de ani), a făcut câteva alegeri surprinzătoare în lotul convocat pentru meciurile amicale cu Grecia și Israel. Iordănescu Jr a publicat o scrisoare prin care își explică deciziile și anunță ce jucători ar putea apărea pe viitor la lot.
Edi Iordănescu va debuta pe banca echipei naționalei în meciul amical cu Grecia, programat vineri, de la ora 20:15. Partida va avea loc în Ghencea, pe Stadionul Steaua.
Edi Iordănescu a anunțat ce jucători monitorizează pentru echipa națională
Selecționerul Iordănescu a publicat o scrisoare deschisă pe site-ul FRF, unde a explicat de ce anumiți jucători nu au fost convocați pentru această acțiune.
Avem pentru această acțiune un lot în care se regăsec tricolori cu experiență, dar și jucători tineri și foarte tineri al căror potențial ne face încrezători că vor deveni certitudini. Ne dorim să-i ajutăm să se integreze, să se familiarizeze cu tot ce înseamnă naționala României și să-i impulsionăm pentru desăvârșirea lor ca jucători.
Apoi, jucători precum Moruțan, care trebuie să devină o prezență puternică în mod constant la club. Drăguș, care are sper să capete constanță în forma bună arătată deja. Pașcanu, cu un progres foarte important în ultima perioadă. Ghiță, pe care am decis să îl lăsăm să se integreze deplin la noul club, la fel ca și pe Sorescu, un jucător care are o ascensiune admirabilă. Plus ceilalți tricolori din fotbalul polonez.
În același timp, îi avem pe Screciu, Petrila, Mogoș, Bicfalvi, Nedelcu, Hanca, Rotariu, Alex Băluță, Bumba, Anton sau Cristi Ganea, toți monitorizați atent.
Avem așteptări pentru că există valoare și potențial. De aceea, îi așteptăm să revină după accidentări pe Tudor Băluță și Florin Andone, iar pe Olaru și pe Coman să își recapete forma dinaintea accidentărilor. Un salt de nivel din partea lui Albu, Nistor și Crețu, la fel cum așteptăm ca Ionuț Radu să înceapă să apere și să vedem perspectivele lui Vlad din vară”, se arată în scrisoarea lui Edi Iordănescu.
Tătărușanu, Săpunaru și Tamaș, așteptați înapoi la echipa națională
În finalul scrisorii, selecționerul Edi Iordănescu a menționat faptul că anumiți jucători cu mare experiență s-ar putea întoarce la lot în perioada următoare:
Deși am enumerat mulți tricolori, vă asigur de faptul că acestă enumerare nu are caracter exhaustiv. Nu sunt nicidecum toți jucătorii pe care îi monitorizăm și pe care ne-am putea baza începând de la acțiunea următoare!
Mai există și alți jucători tineri și foarte tineri. Dar și jucători cu mare experiență, ieșiți poate de o vreme mai scurtă sau mai lungă din circuitul naționalei, cu care am discutat și voi discuta în perioada imediat următoare. Și pe care i-am putea avea din nou alături în familia tricoloră.
Poate e un clișeu, dar ușa naționalei e deschisă totdeauna pentru toți jucătorii (spre exemplu, de la FCSB, CFR Cluj, Craiova și Farul avem alți 2-3 jucători monitorizați atent). Așa că ne dorim să și vorbim deschis despre pașii spre ea și dincolo de ea”, a menționat Iordănescu Jr.
- Playsport.ro a anunțat încă de la finalul lunii ianuarie că Săpunaru este gata să revină la lot sub comanda lui Edi Iordănescu
VIDEO Edi Iordănescu, prezent la PlaySport Live
Lotul României pentru meciurile amicale cu Grecia și Israel
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).