Naționala României a câștigat cu 1-0 duelul cu Elveția și a terminat pe primul loc în grupa de calificare la EURO 2024. Denis Alibec a marcat singurul gol al partidei, după o fază electrizantă. La finalul partidei, pe teren, Edi Iordănescu a acordat o scurtă declarație și a spus că le mulțumește fanilor și jucătorilor.
Naționala României nu a fost considerată favorită la tragerea la sorți, dar echipa lui Edi Iordănescu a terminat pe primul loc grupa de calificare la Campionatul European de Fotba. Tricolorii au învins, în ultimul meci, de pe teren propriu, reprezentativa Elveției, în urma golului marcat de Denis Alibec. Echipa lui Edi Iordănescu a câștigat a șasea partidă și a reușit în acest fel să termine grupa în fotoliul de lider, fără să piardă niciun meci.
„Sentimente fantastice, o bucurie fără margini şi un sentiment de mândrie pentru că antrenez nişte fotbalişti deosebiţi, cu un caracter deosebit.
(n.r: despre faptul că a făcut milioane de oameni fericiţi) A fost lucrul care ne-a motivat cel mai tare. Românii, lipsa performanţei şi generaţia asta, care e una deosebită şi care continuă să crească.
Cred că într-o toată ecuaţia asta am avut un singur merit, că am crezut în ei şi i-am făcut să înţeleagă cât pot să crească şi ce pot să realizeze împreună.
(n.r.: mesajul pentru români) Să fie mândri de aceşti băieţi”, a declarat Edi Iordănescu pentru Antena 1 după România – Elveţia 1-0.
Urna 1
Germania, Portugalia, Franţa, Spania, Belgia, Anglia
Urna 2
Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria
Urna 3
Olanda, Scoţia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croaţia
Urna 4
Italia, Serbia, Elveţia, 3 echipe din play-off-ul Nations League
Tragerea la sorţi va avea loc la Hamburg, pe 2 decembrie.
Cum arată „grupa morţii” pentru tricolori:
Franţa, România, Olanda, Italia
Cum arată grupa uşoară pentru tricolori:
Belgia, România, Slovenia, Elveţia