Ion Crăciunescu (72 de ani) și Narcis Răducan (47 de ani) au avut un dialog tensionat pe tema prezenței lui Edi Iordănescu (44 de ani) la echipa națională. România s-a clasat pe ultimul loc al grupei și a retrogradat în Liga C a Nations League.
Răzvan Burleanu pare decis să meargă pe mâna lui Edi Iordănescu la națională, deși „tricolorii” au avut un mandat dezastruos într-o grupă abordabilă, cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru. Criza prin care trece prima reprezentativă a provocat un val de tensiuni nu doar în rândul suporterilor sau oamenilor de fotbal, ci și la „Casa fotbalului”. Ultimul băgat în ședință pare a fi Mihai Stoichiță.
Dacă în teren e haos, nici pe margine nu pare liniște. Prezența lui Edi Iordănescu pe banca naționalei a fost motiv de ceartă și între Ion Crăciunescu și Narcis Răducan. Fostul mare arbitru și ex-jucătorul Stelei sau Rapidului au avut un dialog încins în studioul Digi Sport.
„Ion Crăciunescu: Când vii la echipa națională nu vii să înveți, vii deja pregătit, trebuie să ai experiență. Eu cred în învățăturile lui, că este capabil să învețe, dar învățăturile nu se fac la echipa națională. Se fac la echipa de club, pe urmă vii la echipa națională. Din punctul meu de vedere, nu are pregătirea necesară din punctul de vedere al experienței. Dacă îmi dați un exemplu…
Narcis Răducan: Vă dau eu. Lucescu, Hagi, Contra.
Ion Crăciunescu: Haideți că ați luat-o…
Narcis Răducan: Toți sunt exemple de mari fotbaliști care au venit nepregătiți la echipa națională.
Ion Crăciunescu: Lăsați-mă, nu îi comparați pe Hagi și Lucescu cu ăsta… Vreau să spun ceva. Eu știu ce lobby se face, lăsați-ne cu astea. Că au încercat și la mine… Să avem o anumită susținere. Mă abțin aici.
Narcis Răducan: Și Edi are 12 ani de antrenorat, a făcut din nimic în anumite situații. A descoperit și el câțiva jucători. Eu nu-l compar acum cu Lucescu”, a fost dialogul dintre cei doi la Digi Sport.
Nici Cornel Dinu nu l-a iertat pe Edi Iordănescu. Cunoscut ca un vechi critic al selecționerului, Mister a readus în prim-plan modul în care acesta a ajuns la cârma naționalei.
(Edi) Iordănescu intră în categoria de favorit politic și băiatul lui tăticu. Discursul pe care l-a avut a fost infiorător pentru mine, că el gândește echipa națională din punct de vedere macro. Este un antrenor care a urcat mult prea repede până la acest nivel.
Nu este potrivit pentru a ocupa această funcție. Sunt niște implicații politice, ele au fost totdeauna în fotbalul nostru, mai mult sau mai puțin inspirate”, a spus Cornel Dinu la Playsport Live.