Edi Iordănescu s-a arătat afectat de vestea primită în legătură cu Ovidiu Hațegan. Acesta a suferit un infarct duminică noapte și a fost internat de urgență, iar ulterior a fost operat.
La conferința de presă premergătoare meciului din Israel, selecționerul a fost întrebat despre acest subiect. El a spus că i-a transmis un mesaj alături de staff-ul său lui Hațegan și a încercat chiar să îl sune, dar acesta nu a răspuns, din motive evidente.
Edi Iordănescu a folosit chiar termenul „șocat” în momentul în care a vorbit despre situația delicată a lui Hațegan. El a subliniat că acesta este un nou ghinion teribil cu care se confruntă fotbalul românesc în această perioadă. După problemele cu care se confruntă lotul echipei naționale în aceste zile.
Cumplit, am aflat și ne-am șocat. Din partea staff-ului i-am dat un mesaj. Am încercat să îl și contactăm, dar nu a răspuns la telefon. Nu avem foarte detalii. Din nou o veste tristă, parcă le-am atras în ultima perioadă. Îi dorim sănătate din suflet”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă de la Netanya.
Se pare că Edi Iordănescu a trecut, în mod firesc în asemenea momente, peste supărarea pe care i-a provocat-o în trecut Ovidiu Hațegan. În aprilie 2021, pe când era antrenor la CFR Cluj, actualul selecționer a avut cuvinte extrem de dure la adresa modului în care brigada de arbitri condusă de Hațegan a condus un meci pierdut de formația din Gruia pe teren propriu contra Universității Craiova, scor 1-2.
Mi-e jenă să comentez prestația arbitrilor. De câte ori a fost CFR – Craiova cu domnul Hațegan la mijloc, același lucru.
Ajunsesem să facem haz de necaz pe margine, ziceau colegii că la al treilea penalty poate ne dă unul. E rușinos că un asemenea arbitru ia astfel de decizii, doar într-o anumită direcție. Eu mereu am zis că sunt erori umane, dar deja gândul meu merge în altă direcție”, a spus atunci Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu dă cărțile pe față. „Nu avem puterea necesară!” Cum pregătește amicalul cu Israel