Edi Iordănescu, mărturisire sinceră din perioada de izolare. “Parcă e un blestem”. Pe cine atacă antrenorul de la FCSB

Dragos Stefanescu 29.10.2021, 19:04
Edi Iordănescu, mărturisire sinceră din perioada de izolare. “Parcă e un blestem”. Pe cine atacă antrenorul de la FCSB

Edi Iordănescu s-a aflat pentru două săptămâni în izolare din cauza infectării cu noul coronavirus. La ieșirea din carantină, Edi Iordănescu a făcut o mărturisire sinceră despre trăirile pe care le-a avut în timpul meciurilor FCSB-ului.

Edi Iordănescu, mărturisire sinceră din perioada de izolare

Edi Iordănescu a revenit la FCSB după cele două săptămâni în care a stat în izolare din cauza infectării cu noul coronavirus. În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei de duminică cu FC Argeș, antrenorul FCSB-ului a vorbit despre perioada de carantină. Edi Iordănescu a dezvăluit că i-a fost foarte greu să se uite la televizor la meciul FCSB-ului. Tehnicianul i-a condamnat pe cei care au contestat reprogramarea meciului FCSB – Farul din cauza situației sanitare de la echipa roș-albastră.

A trebuit să trec și prin această situație, cel mai tare m-a apăsat că n-am putut ajuta așa cum ar trebui echipa, fiind în izolare. Am avut încredere totală în cei din staff care au fost sănătoși, sunt sigur că în linii mari și-au făcut treaba. Nu doresc niciunei echipe să treacă prin ce am trecut noi. Cei care au condamnat sau au avut în minte niște scenarii au fost într-o eroare gravă!

Am făcut potecă în sufragerie în fața televizorului la meciul cu CS Mioveni (n.r. – 3-0). M-am apropiat ca distanță parcursă de unii dintre băieți. E foarte greu să fii departe de echipă, să nu poți transmite ceea ce vrei. Am fost într-o legătură permanentă cu ei, m-am implicat, dar e altceva când ești printre băieți”, a declarat Edi Iordănescu.

FCSB are probleme mari de lot înaintea meciului cu FC Argeș

FCSB a fost extrem de afectată de pandemia de coronavirus. Peste aceste probleme, lotul roș-albaștrilor este măcinat de accidentări. Înaintea meciului cu FC Argeș, Edi Iordănescu se confruntă cu numeroase absențe.

Vali Crețu, Oaidă, Vali Gheorghe și Octavian Popescu sunt în izolare, infectați cu coronavirus. Andrei Miron, Panțâru, Ovidiu Popescu, Șut, Șerban, Florinel Coman, Andrei Burlacu și Mamut sunt accidentați. Absenții reprezintă mai mult de o treime din lotul pe care-l are sub comandă Edi Iordănescu. În plus, Constantin Budescu și Florin Tănase au și ei unele probleme. Budescu a stat în izolare timp de două săptămâni fiindcă avea simptome de coronavirus, iar Tănase a mai simțit dureri la glezna la care a fost accidentat.

Pe fondul problemelor din lotul FCSB-ului, Edi Iordănescu a vorbit despre situația actuală a echipei roș-albastre înaintea meciului cu FC Argeș.

Încă n-am reușit să recuperăm toți jucătorii, din păcate. Când vom fi în formulă completă, vom avea o cu totul altă forță. De când am venit, parcă a fost un blestem, tot timpul probleme medicale, a venit și situația cu COVID-ul, care ne-a pus la pământ! Lumea să înțeleagă că cea mai mare problemă e că mulți jucători au ieșit din procesul de pregătire. Două săptămâni de stat separat, în izolare, înseamnă 3-4 săptămâni de muncă pentru a-i readuce la o formă fizică acceptabilă pe jucători”, a declarat Iordănescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622