Edi Iordănescu jubilează după succesul cu Farul: „Victorie de necontestat”. Care este secretul succesului și mesajul transmis lui Mirel Rădoi

Gabriel-Alexandru Ioniță 04.11.2021, 23:04
Edi Iordănescu jubilează după succesul cu Farul: „Victorie de necontestat”. Care este secretul succesului și mesajul transmis lui Mirel Rădoi

Edi Iordănescu a obținut a șaptea victorie consecutivă în Liga 1 pe banca celor de la FCSB. Echipa roș-albastră s-a impus în deplasare cu Farul Constanța, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost de fapt un autogol, „reușit” de Constantin Grameni în minutul 13.

Edi Iordănescu, numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi

După meci, antrenorul vicecampioanei s-a arătat extrem de mulțumit de prestația echipei sale. Edi a lăudat organizarea defensivă pusă în practică de jucători și consideră că victoria este pe deplin meritată.

De asemenea, Edi Iordănescu a explicat și că are o legătură specială cu jucătorii săi. Dar și că secretul rezultatelor foarte bune din ultima perioadă este reprezentat de munca depusă la antrenamente și de tratarea cu mai multă responsabilitate a meciurilor.

Suntem într-o perioadă bună, în ciuda barierelor pe care le-am avut. Ne dorim mai mult și ca joc. Dar astăzi a fost o victorie de necontestat. Am arătat o organizare defensivă foarte bună și am avut momente foarte bune când am avut mingea. Sunt bucuros pentru noi toți, pentru munca pe care o facem și pentru suporterii noștri.

Am avut ocazii importante, am fost blocați în situații importante de gol. Sunt mulțumit, bineînțeles că este loc și de mai bine. Nu este ușor să nu joci 3 săptămâni și după să joci din 3 în 3 zile. Este o chimie totală între mine și băieți. Am băieți foarte talentați, inteligenți și cu dorință mare de performanță.

Secretul este munca, secretul este că încercăm să fim mai responsabili, mai puțin răsfățați ca în trecut, mai maturi în gândire. Sunt mulți jucători cu potențial dar trebuie să confirme, iar confirmarea înseamnă să câștigăm campionatul și ulterior să mergem și în cupele europene. Dar este nevoie de timp”, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei de la Ovidiu.

Mesajul transmis lui Mirel Rădoi

De asemenea, antrenorul vicecampioanei a vorbit și despre situația lui Constantin Budescu, pe care l-a introdus pe teren în final de meci. Dar și despre Claudiu Keșeru, cel care nu a mai fost convocat de Mirel Rădoi la echipa națională pentru meciurile cu Islanda și Liechtenstein.

Mai mult, Edi a mai spus și că există mai mulți jucători de la FCSB care ar merita să fie chemați la prima reprezentativă.

Budescu a venit după o pauză foarte lungă. Era foarte greu să fie la capacitate maximă. E un jucător care pentru mine înseamnă enorm, pe care mi l-am dorit foarte mult. A reușit momente de geniu și sunt sigur că ne va ajuta foarte mult. Aici toată lumea este în slujba echipei și încearcă să își facă treaba când intră.

(Cum a primit Keșeru vestea neconvocării la echipa națională?) Bine nu. E un jucător care oricând poate să fie prezent și în slujba echipei naționale. Și nu e singurul, mai sunt 4 jucători care mai pot fi convocați”, a mai spus antrenorul FCSB-ului după victoria cu Farul.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622