Edi Iordănescu (43 de ani) spune că a urmărit 90 de adversari pentru a pregăti „la sânge” meciurile din Liga Națiunilor. România debutează în noul sezon cu patru partide în 11 zile. Chiricheș și compania vor reveni pe terenul de joc în deplasările din Muntenegru și din Bosnia.
Mai sunt 7 zile până la debutul naționalei în noua campanie a Ligii Națiunilor. „Tricolorii” vor debuta în noul sezon în deplasarea din Muntenegru. Cum programul este unul de foc, Edi Iordănescu și-a făcut temele cu maximă seriozitate. Spune că a urmărit la lucru nu mai puțin de 90 de adversari.
Drumul spre EURO 2024 trece prin Nations League. La fel și cariera lui Edi Iordănescu, care ar putea încheia prematur mandatul la cârma „tricolorilor”. Răzvan Burleanu i-a fixat ca obiectiv, în momentul numirii la națională, câștigarea Ligii Națiunilor și calificarea la Campionatul European 2024.
„Au fost undeva la 90 de jucători ai adversarilor pe care a trebuit să-i studiem, având în vedere că sunt trei adversari diferiţi (n.r. Muntenegru-două meciuri, Bosnia Herţegovina şi Finlanda).
Foarte multe analize, studii, încercăm să pregătim cât mai în detaliu jocurile. În același timp, trebuie să fim atenți la volumul de informații pe care îl oferim jucătorilor noștri și să nu dăm în cealaltă extremă. De asta am apelat la 30 de jucători, pentru a avea o flexibilitate.
Vrem să consolidăm o anumită filosofie de joc. Pun accent mult pe organizare, în special din punct de vedere ofensiv, să avem spații mici, să stăm bine în teren. Sigur, ne interesează și faza ofensivă și încercăm să formăm trasee de joc.
Încercăm să fim atenți și la momentele de tranziție și cele statice, care pot face diferența dacă nu sunt abordate cum trebuie”, a declarat Iordănescu pentru FRF TV.
Sâmbătă, 28 mai, toți jucătorii convocați sunt așteptați în cantonamentul de la Mogoșoaia, iar de luni se va intra în linie dreaptă cu pregătirea. Florin Niță, Denis Alibec și Adrian Rus sunt primii veniți sub comanda lui Iordănescu Jr, care nu i-a slăbit din priviri (foto: frf.ro)
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 19:00
Muntenegru – ROMÂNIA 21:45.
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 21:45
Finlanda – Muntenegru 21:45.
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia și Herțegovina 16:00
ROMÂNIA – Finlanda 21:45.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Muntenegru 21:45.
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8), Florin Tănase (FCSB, 11/1)