Edi Iordănescu are și susținători, nu doar contestatari. Care sunt argumentele emise de Marius Croitoru

Iosif Pintilie 26.09.2022, 09:25
Edi Iordănescu are și susținători, nu doar contestatari. Care sunt argumentele emise de Marius Croitoru

România este aproape să retrogradeze în acest sezon al Ligii Națiunilor. Tricolorii sunt ultimii într-o grupă cu Bosnia Herțegovina, Muntenegru și Finlanda, cu doar patru puncte în cinci meciuri. Toate punctele au fost obținute în meciurile cu scandinavii.

Rezultatele proaste din Liga Națiunilor au făcut ca mulți oameni să ceară schimbarea din funcție a lui Edi Iordănescu. Nu neapărat din lipsă de încredere, ci mai mult ca o dovadă de apreciere pentru Laszlo Boloni, antrenor dorit cu insistență de suporteri. Actualul selecționer s-a înțeles cu FRF la începutul acestui an pentru preluarea naționalei.

În iarnă, când a negociat cu FRF, Boloni a decis să pună punct negocierilor când i s-a spus că va putea fi demis dacă nu câștigă grupa din care Iordănescu este la un pas să retrogradeze. Mai mulți oameni din fotbal au comentat situația și au considerat că Răzvan Burleanu și echipa lui au vrut doar să facă ”act de prezență” la negocieri, nefiind interesați cu adevărat de actualul antrenor de la Metz.

Edi Iordănescu, susținut de Marius Croitoru

Printre contestatari nu se află și Marius Croitoru. Antrenorul-revelație al ultimelor sezoane din Liga 1 este de părere fiul lui Anghel Iordănescu a schimbat atitudinea la echipa națională, iar echipa începe să joace bine. Actualmente la FC U. Craiova, Croitoru spune că selecționerul are nevoie de timp pentru a se impune, deoarece lucrează doar câteva zile cu jucătorii.

”Lucrurile au părut puțin schimbate din punct de vedere al atitudinii, al jocului. A fost altceva. Dar lucrurile nu s-au schimbat cu nimic în clasament. E clar că din punct de vedere al rezultatelor traversăm o perioadă neagră în istoria fotbalului românesc. Edi n-are ce să facă. Rezultatele sunt cele care sunt. Încearcă să schimbe el ceva la nivel de joc, dar ca antrenor nu e ușor să găsești rezolvările în 3-4 zile. E foarte greu!

Ca antrenor de club lucrezi luni de zile și tot nu poți să reglezi anumite lucruri, darămite un selecționer în 3-4 zile cu jucători veniți din toate țările. Este imposibil. Chiar dacă jucătorii au valoare, lucrurile sunt foarte greu de rezolvat într-o săptămână. Avem datoria ca iubitori ai naționalei să susținem ceea ce se întâmplă la națională. Să-l susținem pe Edi. Dacă până acum s-a mers pe ideea de schimbare și tot nu s-a întâmplat nimic, eu zic că ar trebui să mergem pe continuitate și să vedem ce se va întâmpla. Până acum s-au schimbat antrenorii, dar rezultatele au fost aceleași. Cred că trebuie să schimbăm abordarea și să încercăm și altceva decât a fost până acum”, a transmis Marius Croitoru, antrenorul lui FC. U Craiova.

Cine transmite la TV meciul România – Bosnia Herțegovina

Edward Iordănescu are nevoie de victorie în duelul de luni, de acasă, cu Bosnia și Herțegovina. Meciul de pe stadionul Giulești va putea fi urmărit și pe TV. Antena 1, trust ce a preluat drepturile TV ale echipei naționale de la PRO TV, va transmite duelul.

Lotul lui Edi Iordănescu pentru partida și Bosnia

Portari: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 1/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);

Fundaşi: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 9/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 15/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 22/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Bogdan Mitrea (Universitatea  Craiova, 1/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 27/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);

Mijlocaşi: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 8/0), Dennis Man (Parma |Italia, 15/4), Andrei Cordea (FCSB, 3/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 42/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 55/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 3/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);

Atacanţi: George Pușcaș (Genoa | Italia, 31/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 26/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 15/2)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622