Criticat aspru pentru jocul prestat de tricolori în actuala campanie de calificare la EURO 2024, Edi Iordănescu e pe cale să renunţe la mandatul său de la echipa naţională.
Selecţionerul e dezamăgit de atacurile lansate de presă şi de oamenii din fotbalul românesc la adresa jucătorilor convocaţi la lot şi pare hotărât, potrivit jurnaliştilor de la AS, să îşi depună demisia în perioada următoare.
Iordănescu jr. nu a stabilit încă momentul exact în care îşi va lua adio de la prima reprezentativă. În cazul în care Nicuşor Stanciu şi ceilalţi coechipieri ai săi vor rata calificarea la turneul final din Germania, selecţionerul va părăsi naţionala încă din luna noiembrie, după ultimul meci din grupă, cu Elveţia.
Dacă, în schimb, tricolorii vor obţine biletele pentru EURO, fiul „Generalului” va merge, alături de echipă, la competiţia din Germania. Indiferent de rezultatele înregistrate la acest European, Edi Iordănescu nu va mai continua munca de la naţională.
Un rol important în adoptarea acestei decizii l-ar avea şi familia. Edi Iordănescu a fost sfătuit să plece de la prima reprezentativă, după ultimele critici apărute în spaţiul fotbalistic autohton. Însuşi Iordănescu jr. a declarat public că este nemulţumit de comentariile unor foşti jucători şi a cerut ca actualii componenţi ai naţionalei să nu mai fie atacaţi prin intermediul mass-media.
Seceta de performanțe apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repede. Au venit 50.000 de oameni și n-am reușit să-i facem să plece acasă fericiți. Foștii jucători fac declarații care apasă și ajung la urechile lor, pe umerii acestor băieți”, a transmis, pe un ton nevos, tehnicianul în vârstă de 45 de ani, la sfârşitul partidei cu Israel.
Cu patru runde înainte de finalul preliminariilor, România e pe locul doi în grupă, la două puncte în spatele liderului Elveţia. Lupta pentru poziţia secundă este însă una dură.
În urma victoriei chinuite obţinute pe teren propriu, în faţa Belarusului, scor 1-0, printr-un gol marcat în minutul 90+5, Israelul ţine aproape de tricolori. Doar un punct le desparte, în prezent, pe România şi Israel în clasament.