Constantin Budescu este liber de contract după despărțirea de FCSB și mai multe echipe se luptă în această iarnă pentru semnătura sa. Ultima formație care și-a anunțat intrarea în cursă este Chindia Târgoviște, ocupanta locului 11 din Liga I.
Perioada de mercato din această iarnă ar putea să îi aducă un nou transfer lui Constantin Budescu în Liga I. Chindia Târgoviște și-a manifestat public intenția de a-l transfera pe fostul mijlocaș al FCSB-ului, iar decizia îi aparține exclusiv fotbalistului.
Budescu e așteptat la Târgoviște cu brațele deschise de către antrenorul Emil Săndoi, dar pentru ca mutarea să se materializeze, „Budi” trebuie să își micșoreze pretențiile financiare. Ultimul său contract de la FCSB îi asigura lui Budescu un salariu de 20.000 de euro lunar, sumă pe care Chindia nu i-o poate oferi în acest moment.
Eu l-am avut și pe la lotul de tineret. Dar credeți că alege Budescu Chindia? Da, mi l-aș dori. Cine nu și-l dorește pe Budescu?!”, a transmis Emil Săndoi, potrivit sport.ro.
Un gol și o pasă decisivă a reușit Constantin Budescu în acest sezon, în cele 10 meciuri pe care le-a jucat pentru FCSB. La începutul acestui an, Gigi Becali i-a rezilitat contractul de comun acord și i-a oferit fotbalistului compensații de 150.000 de euro.
După experiența scurtă de la FCSB, Constantin Budescu speră să prindă un nou contract bun în străinătate. De-a lungul carierei, mijlocașul a mai evoluat în afara granițelor pentru echipe ca Dalian Yifang (China), Al Shabab și Damac (Arabia Saudită).
Nașul lui Budescu, Dani Coman, a dezvăluit recent că fotbalistul are în acest moment mai multe oferte din străinătate pe masă.
Totuși, dacă niciuna dintre aceste propuneri nu se va materializa în această iarnă, „Budi” are șanse să continue în România și în a doua parte a sezonului.
În afară de Chindia Târgoviște, alte două formații care și-au manifestat public dorința de a-l transfera sunt Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt, principalele favorite în lupta la promovare din Liga II.
Contactat de PlaySport.ro, președintele clubului Petrolul, Costel Lazăr, a declarat:
Nu am avut nicio discuție cu Budescu să vină la Petrolul. Asta nu înseamnă că nu ni-l dorim. Dar nu ni-l permitem. O să-l sun. Dacă ziceți că acum nu mai e sub contract cu FCSB. Dar sunt șanse slabe. Nu cred că avem noi bani de pretențiile lui Budescu”, a transmis Costel Lazăr în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Budescu, potrivit Transfermarkt.
Constantin Budescu revine la FCSB! Promisiunea făcută de mijlocaș la întâlnirea din cantonament.